DE UNDE MIE FERICIREA ACEASTA…?

Fecioara Maria află de la Arhanghelul Gabriel că verişoara sa, Elisabeta, va avea un fiu la bătrâneţe. Imediat porneşte la drum. Străbate Palestina şi merge să o felicite şi să o ajute în treburile casei. Când ajunge la casa ei şi o salută, Elisabeta, plină de Duhul Sfânt, exclamă: „De unde mie fericirea aceasta, ca să vină la mine mama Domnului meu?” (cf. Lc 1,39–45)

Această descumpănire – şi mult mai mult – ar trebui să o simtă omul, fiecare om, de Crăciun. De unde mie fericirea aceasta, ca însuşi Dumnezeu să vină la mine şi pentru mine?

Parafrazându-l pe sfântul Ioan, putem spune: Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât nu s-a lăsat până când nu s-a făcut el însuşi om.

O săritură de-a dreptul nebunească. Distanţa de la Dumnezeu la om este infinită. Puţin reuşim să pătrundem în această realitate, dacă nu ne descumpăneşte.

„Ce anume am eu, că tu cauţi prietenia mea? Ce interes ai putea avea, Isuse al meu…?”