Atunci când l-au admis, fără recomandări, pe Julius Marx – Groucho – în Clubul Friars de la Hollywood, acesta și-a prezentat demisia, spunând:

– Vă rog să acceptați demisia mea. Pentru că eu nu pot să aparțin unui club care-l acceptă pe unul ca mine printre membrii săi.

 

Atunci când mă privesc pe dinăuntru, atunci când mă examinez, nu înțeleg cum de Dumnezeu a contat pe mine. Nu înțeleg iubirea sa pentru mine. Aceasta este marea veste, evanghelia: „Dumnezeu mă iubește”.

 

Ce am eu de cauți prietenia mea?

Ce interes ai, Isuse al meu,

Că la ușa mea, îmbibat de rouă,

Petreci nopțile iernii întunecoase?

Ah, cât de împietrită mi-a fost inima,

Fiindcă nu ți-am deschis! Ce monstruozitate stranie

Că din cauza ingratitudinii mele gheața rece

A uscat rănile tălpilor tale curate!

De câte ori îngerul îmi spunea:

„Suflete, mergi acum la fereastră,

Să vezi cu câtă insistență bate!”

Și de câte ori, frumusețe suverană:

„Îi vom deschide mâine”, răspundeam,

Pentru ca mâine să răspund la fel!

 

Lope de Vega

Agustin Filgueiras Pita, De vorbă cu Isus, Sapientia – Iași, 2014