DILEMA INEVITABILĂ

Un preot, destul de înaintat în vârstă, care locuia împreună cu o soră de-a sa, de vârstă apropiată, l-a adus să locuiască împreună cu el pe fiul uneia dintre nepoate, un copil de patru ani.

După câteva zile petrecute alături de „bătrâni”, copilului, care era cel mai mic din cinci frați, i se face dor de ei. În aceste circumstanțe, unchiul său preot îl întrebă:

– Ia să vedem, cei buni când mor unde se duc?

– În cer – răspunse puștiul. 

– Iar cei răi?

– În iad.

– Dar tu unde vrei să mergi?

Iar copilul răspunse foarte serios:

– La mine acasă.

Casa proprie – nu o știa încă puștiul – trebuie să o părăsești. La sfârșit rămân doar două posibilități: cerul sau iadul.

Ori ne salvăm, ori ne condamnăm. Nu există alternativă: ori cerul, ori eșecul total: „Ce i-ar folosi omului de-ar câștiga lumea întreagă, dacă și-ar pierde sufletul?” (Mt 16,26)

Un poet andaluz amintește aceasta foarte pe scurt: „După a trăi și a visa se află cel mai important lucru: a se trezi”. Dea Domnul să nu uităm aceasta, deoarece, trezindu-se, omul se vede față în față cu o veșnicie întreagă (F. Suárez Berdaguer, în Después).

Aceasta este singura chestiune cu adevărat serioasă în viața unei ființe umane. Aceasta este marea noastră dilemă.