DIN NOU LA DRUM
EVANGHELIA
L-au recunoscut la frângerea pâinii.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 24,13-35
În aceeaşi zi, prima a săptămânii, iată că doi dintre discipolii lui Isus se duceau spre un sat al cărui nume era Emaus, care era cam la şaizeci de stadii de Ierusalim. 14 Aceştia vorbeau între ei despre toate cele întâmplate. 15 Pe când vorbeau şi se întrebau, Isus însuşi, apropiindu-se, mergea împreună cu ei. 16 Dar ochii lor erau ţinuţi să nu-l recunoască. 17 El le-a spus: “Ce înseamnă aceste cuvinte pe care le schimbaţi între voi pe drum?” Ei s-au oprit trişti. 18 Unul dintre ei, numit Cleopa, răspunzând, i-a spus: “Numai tu eşti străin în Ierusalim şi nu ştii cele petrecute în zilele acestea?” 19 El le-a zis: “Ce anume?” Ei au spus: “Cele despre Isus Nazarineanul, care era profet puternic în faptă şi cuvânt înaintea lui Dumnezeu şi a întregului popor. 20 Cum arhiereii şi conducătorii noştri l-au dat să fie condamnat la moarte şi l-au răstignit. 21 Noi speram că el este cel care trebuia să elibereze Israelul; dar, cu toate acestea, iată, este a treia zi de când s-au petrecut aceste lucruri! 22 Ba mai mult, unele femei dintr-ale noastre ne-au uimit. Fuseseră la mormânt dis-de-dimineaţă 23 şi, negăsind trupul lui, au venit spunând că au avut vedenii cu îngeri care spun că el este viu. 24 Unii dintre cei care sunt cu noi au mers şi ei la mormânt şi au găsit aşa cum au spus femeile, dar pe el nu l-au văzut”. 25 Atunci le-a spus: “O, nepricepuţilor şi greoi de inimă în a crede toate cele spuse de profeţi! 26 Oare nu trebuia Cristos să sufere acestea şi să intre în gloria sa?” 27 Şi, începând de la Moise şi toţi profeţii, le-a explicat din toate Scripturile cele referitoare la el. 28 Când s-au apropiat de satul spre care mergeau, el s-a făcut că merge mai departe. 29 Dar ei l-au îndemnat insistent: “Rămâi cu noi, pentru că este seară şi ziua e de acum pe sfârşite!” Atunci a intrat să rămână cu ei. 30 Şi, pe când stătea la masă cu ei, luând pâinea, a binecuvântat-o, a frânt-o şi le-a dat-o lor. 31 Atunci li s-au deschis ochii şi l-au recunoscut, dar el s-a făcut nevăzut dinaintea lor. 32 Iar ei spuneau unul către altul: “Oare nu ne ardea inima în noi când ne vorbea pe drum şi ne explica Scripturile?” 33 Şi, ridicându-se în acelaşi ceas, s-au întors la Ierusalim. I-au găsit adunaţi pe cei unsprezece şi pe cei care erau cu ei, 34 care le-au zis: “Domnul a înviat într-adevăr şi s-a arătat lui Simon”. 35 Iar ei le-au povestit cele de pe drum şi cum a fost recunoscut de ei la frângerea pâinii.
Cuvântul Domnului
Doamne, Isuse, fă-mă să înțeleg puterea Cuvântului tău și prezența ta sfântă, zilnică, în viața mea.
Dezamăgire imensă
Apariția lui Isus ucenicilor pe drumul către Emaus răspunde dorinței chinuitoare a inimilor noastre de a oferi un sens suferinței. Isus îi întâlnește pe cei doi prieteni ai săi în cadrul unei experiențe plină de teamă și lipsă de credință, discutând despre modul în care moartea sa și scandalul Crucii au „ucis” speranța din ei – o situație mult prea familiară pentru comunitatea creștină persecutată din primele veacuri și, de asemenea, situația dificilă a multor oameni din zilele noastre. Isus se apropie de ei și merge alături de ei. El le ascultă conversația și îi întreabă: „Ce înseamnă aceste cuvinte pe care le schimbaţi între voi pe drum?”. „Noi speram că el este cel care trebuia să elibereze Israelul”. Urmând exemplul lui Isus, trebuie să ne apropiem de sufletele suferinde, să învățăm să le ascultăm adevărata condiție, să le simțim problemele – să fim capabili să punem întrebări care îi vor ajuta pe cei din jurul nostru să privească realitatea lor din perspectiva credinței.
„Rămâi cu noi, Doamne…”
„În orice moment și în orice loc, Dumnezeu se apropie de om”. (Catehismul Bisericii Catolice 1). În orice loc și în orice moment, Isus se apropie discret și ne așteaptă cu răbdare să îl primim. Aceasta este o experiență pe care ne-o dorim ori de câte ori ne rugăm. Începem pe cont propriu, poate puțin deznădăjduiți și având nevoie de inspirația Sa divină. Când îi împărtășim ceea ce avem în inimă, Isus ne ascultă, apoi, treptat și cu blândețe, ne luminează. Când ne îndeamnă să medităm Cuvântul Său, un verset din Scriptură poate prinde viață și ne dezvăluie o pepită de înțelegere, mângâiere și îndrumare. Inima noastră devine mai ușoară. Poate că începe chiar să ardă cu fervoare și pasiune. Timpul petrecut cu Domnul nu este niciodată irosit. El dorește ca prietenia noastră cu el să crească. La sfârșitul rugăciunii, uneori ne poate fi greu să plecăm. „Rămâi cu mine, Doamne”. Ce privilegiu misterios și minunat este să recunoaștem prezența Domnului în rugăciune.
Înapoi la drum
În scena de la Emaus, medităm la cât de mult dorește Isus nu numai să petreacă timp împreună cu noi, ci dorește și să rămână cu noi. Isus nu ne dăruiește doar pâine obișnuită, ci pe sine însuși. În adâncul acelui „ungher” tainic al inimii noastre, suntem hrăniți și întăriți cu hrană pentru călătoria vieții. Tot ce trebuie să facem este să fim receptivi, deschiși și dornici să-l primim. Mulțumiți și întăriți de Cuvântul său și de Euharistie, cei doi ucenici s-au întors cu mult curaj la Ierusalim. Ei știau că aceleași forțe care le uciseseră speranța existau încă, dar totul se schimbase. Isus era viu în ei. Ei erau înviați! Frica, neîncrederea și disperarea erau risipite prin credință, speranță și entuziasm. Erau cu adevărat vii. Haideți să îi arătăm lui Isus cum modul în care Vestea Bună a Învierii Sale ne oferă experiența vieții din belșug (In 10,10)!
Ca și cei doi ucenici, merg alături de tine, Doamne, călătorind pe cărări diferite, și care nu întotdeauna merg în direcția cea bună. Tu ai adus lămurire tulburării ucenicilor prin prezența ta și prin Cuvântul tău. Deschide-mi inima față de Cuvântul tău și mărește în inima mea dorința de a te primi în Euharistie. Îți mulțumesc că te pot căuta în rugăciune și că pot să îți percep vocea și prezența în viața mea, semănând semințele speranței. Dă-mi curajul de a merge mai departe și să mă bucur de darul harului.
Doamne, astăzi, prin harul tău și în semn de recunoștință față de prezența ta în viața mea, voi încerca să invit un prieten sau un membru al familiei aflat în nevoie să ia masa cu mine. Ajută-mă, prin harul tău, să îl ascult, să învăț de la el și să îl încurajez, împărtășindu-i un mesaj plin de speranță.
Material pregătit după o traducere adaptată a unui text publicat pe site-ul:
Urmăriți și: