DOGME ȘI DOGMATICI

Atunci când Chesterton s-a convertit la catolicism, a trebuit să suporte numeroase atacuri venite de la cei care au fost tovarășii săi și chiar admiratorii săi.

Unul dintre ei, romancierul Arnold Bennet, îl acuza pe Chesterton că ar avea prea puțină inteligență, întrucât accepta cu ușurință o serie de învățături ca dogme. Atunci când Chesterton află aceasta, dădu următorul răspuns înțelept:

– Ca să spun drept, există doar două clase de oameni: cei care acceptă dogmele și știu aceasta și cei care acceptă dogmele și nu o știu. Avantajul pe care-l am față de acest romancier înzestrat constă în faptul că eu fac parte din prima clasă.

Cei care resping dogmele, de obicei, sunt cei mai dogmatici. Încep prin a impune ca dogmă respingerea dogmelor.

Acceptarea supusă a dogmelor se bazează pe ceva la fel de rezonabil precum a se încrede mai mult în Dumnezeu decât în sine. Iar de lucrul acesta este incapabil doar cel care se crede „dumnezeu” sau mai mare decât Dumnezeu.