DOI ÎNTR-UNUL

După ce nu s-au mai văzut de câțiva ani buni

O pereche de proaspăt căsătoriți se certau foarte tare. S-au hotărât să apeleze la „înțeleptul” locului, în căutare de ajutor.

Omul „înțelept” le-a spus:

– Perechea perfectă este aceea în care cei doi se transformă într-unul.

– De acord – răspunseră amândoi la unison –, însă care dintre cei doi? (Poveste orientală)

Căsătoria a fost definită ca „starea a două persoane care vor să fie una”.

„Care dintre cei doi?” Niciunul. Unul nou. Nu unul dintre cei doi, ci unul nou care răsare din moartea amândurora. Pentru aceasta, căsătoria – „noul unu” – niciodată nu este întru totul realizată.

Este mai ușor a pretinde să predomine unul dintre cei doi decât a face să răsară unul nou. Acest „nou unu” răsare doar în măsura în care fiecare dintre cei doi se străduiește ca doar celălalt să conteze.

, două prietene se întâlnesc din nou. Una dintre ele exclamă:

– Care va să zică, te-ai căsătorit!

– Da, în cele din urmă m-am căsătorit – suspină cealaltă.

– Dar cum așa? Îmi aduc aminte că la școală mereu promiteai că nu te vei căsători nici cu cel mai bun om din lume.

– Și așa a fost. Mi-am împlinit promisiunea!

Cel mai bun om din lume se află deja în cer: Isus – „Dumnezeu adevărat și om adevărat”. Toți ceilalți sunt destul de mediocri.

Cine nu dorește să se căsătorească decât cu „cel mai bun soț din lume” cel mai probabil este că va rămâne în burlăcie.

Pentru soți este fundamental să învețe a se iubi cu defectele lor cu tot. Defectele celuilalt sunt cel mai bun instrument pentru a le șlefui pe cele proprii.