DRAGOSTE CU DRAGOSTE...
21 OCTOMBRIE 2023

O mamă tânără și pioasă obișnuia să-i dea un pupic fiului ei micuț de fiecare dată când venea de la împărtășanie.
– Uite, puiule – îi spunea. Acest pupic mi l-a dat Isus pentru tine.
Într-o zi, micuțul care deja vorbea, primind obișnuitul „pupic al lui Isus”, se agață de gâtul mamei sale și o sărută pe față, spunându-i:
– Uite, ăsta-i pentru el.
Binecuvântată pedagogie maternă.
Cu câtă naturalețe poate o mamă, dacă este pioasă, să pună iubirea lui Isus în inima fiilor săi! Și ce orizonturi poate deschide vieților lor!
Copiii sunt ca bureții care absorb totul. Și cu cât sunt mai mici, cu atât sunt mai poroși. Învață mai mult prin văz decât prin auz.
Agustin Filgueiras Pita, De vorbă cu Isus, Sapientia, Iași, 2013
