DRAGOSTE ȘI CĂSĂTORIE

Un om s-a dus la un psiholog și i-a spus că nu-și mai iubea soția și că se gândea să se despartă. Psihologul îl ascultă, îl privi fix în ochi și-i spuse un singur cuvânt:

– Iubește-o!

– Păi, nu mai simt nimic pentru ea.

– Iubește-o! spuse acesta din nou.

Și, în fața zăpăcelii domnului respectiv, după o tăcere oportună, adăugă:

– A iubi este o decizie, nu un sentiment; a iubi înseamnă devotament și dăruire. A iubi este un verb, iar rezultatul acestei acțiuni este iubirea. Iubirea este un exercițiu de grădinărit: smulge în fiecare zi ceea ce dăunează, pregătește terenul, seamănă, fii răbdător, udă și îngrijește. Fii pregătit, pentru că vor exista plăgi, secete sau exces de ploi, însă nu abandona grădina pentru acest motiv. Iubește-ți perechea, adică accept-o, apreciaz-o, respect-o, oferă-i afecțiune și tandrețe, admir-o și înțelege-o. Asta-i tot: iubește-o!

Foarte frecvent se confundă iubirea cu sentimentul. Iubirea este dăruire. Este dorința de a trăi pentru a-l face fericit pe celălalt, iar dorința și dăruirea sunt acte ale voinței.

Sentimentele, în mare parte, nu depind de noi. Voința, da! A simți nu se află în mâinile noastre, în schimb, a iubi, da, se află!

Cel care se lasă mișcat de sentimente caută doar ceea ce-i place: se iubește pe sine, se gândește la sine.

Cel care se dăruiește se gândește la celălalt: nu se iubește, îl iubește. Pentru a te gândi la celălalt, trebuie să încetezi a te mai gândi la tine însuți.