El îi învăţa ca unul care are autoritate.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 1,21-28

În acel timp, au venit la Cafarnaum. Şi îndată, în zi de sâmbătă, a intrat în sinagogă şi-i învăţa. 22 Şi erau uimiţi de învăţătura lui, pentru că el îi învăţa ca unul care are autoritate şi nu în felul cărturarilor. 23 În sinagoga lor era un om cu duh necurat care a strigat: 24 “Ce ai cu noi, Isus din Nazaret? Ai venit să ne distrugi? Ştiu cine eşti: Sfântul lui Dumnezeu”. 25 Dar Isus i-a poruncit cu asprime, spunându-i: “Taci şi ieşi din el!” 26 Iar duhul necurat, scuturându-l şi strigând cu glas puternic, a ieşit din el. 27 Atunci toţi au fost cuprinşi de teamă încât discutau între ei: Ce-i asta? O învăţătură nouă dată cu autoritate! El porunceşte până şi duhurilor necurate şi ele i se supun”. 28 Şi îndată i s-a dus faima pretutindeni în toată împrejurimea Galileii.

Cuvântul Domnului

Doamne, doresc să fii pe primul loc în viața mea. Este ușor să mă las prins în activitățile zilnice. Dar Tu nu ești doar o… „altă activitate”; Tu ești Domnul meu și Dumnezeul meu! Cred în Tine, dar știu că trebuie să cred în Tine mai mult. Te iubesc, dar trebuie să mă străduiesc în continuare să Te iubesc mai mult decât mă iubesc pe mine și planurile mele. Doresc să-ți ofer tot ce am mai bun în mine. Doamne, fă-mă să înțeleg că Tu ești Adevărul. Vreau să te iubesc ca Adevăr întruchipat în inima mea.

Îmbinarea adevărului și a binelui

Îi învăţa ca unul care are autoritate şi nu în felul cărturarilor”.

 În enciclica sa „Veritatis splendor” (Splendoarea Adevărului), Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea ne reamintește legătura necesară dintre libertate, adevăr și bine. El a mers atât de departe încât a spus că înțelegerea corectă a acestei legături rămâne esențială pentru mântuirea lumii. Isus a învățat cu autoritate pentru că era atât Adevărul, cât și Binele. Libertatea noastră constă în a recunoaște acest lucru și a trăi în consecință.

Caut în viața mea, cu sinceritate, adevărul ? Caut cu sinceritate ceea ce este cu adevărat bun sau mă conformez uneori și „standardelor” hedoniste și egoiste ale lumii?

Intensificarea binelui nostru

Ce ai cu noi, Isus din Nazaret? Ai venit să ne distrugi?

Când, abuzând de libertatea noastră, refuzăm să recunoaștem că Isus este Adevărul și că cea mai mare calitate a noastră constă în a-l iubi și a-l urma, ne simțim amenințați. Încercăm să ne agățăm de binele pe care ne imaginăm că îl putem avea în afară de el. El nu vrea să ne răpească binele pe care îl avem, ci mai degrabă dorește să îl sporească, să îl înmulțească. Dar, pentru a face acest lucru, trebuie să sacrificăm anumite bucurii, mai mici, pe care le avem acum, pentru ca bucuriile mai mari să se manifeste, apoi, în mod vădit, în viața noastră.

Dacă bobul de grâu care cade în pământ nu moare, rămâne singur; însă dacă moare, aduce rod mult”. (In 12,24).

Exigențele adevărului

Toţi au fost cuprinşi de teamă încât discutau între ei: Ce-i asta? O învăţătură nouă dată cu autoritate!”.

Astăzi trăim într-o lume a relativismului, în care adevărul este orice vrem noi să fie. „Orice te face să te simți bine” reprezintă motto-ul zilei. Suntem uimiți că Isus distruge matrița relativismului, dezvăluind minciuna ascunsă în ea și proclamând că El este Adevărul.

Atunci când Evanghelia impune rigori asupra vieții mele, alunec în relativism și cred că nu are nicio importanță cum sau dacă răspund? Dacă Evanghelia mă face să mă simt confortabil, mă voi supune, dar dacă nu… Adevărul poate fi solicitant, dar este o binecuvântare că, în persoana lui Cristos, adevărul este, de asemenea, iubire, milă, bunătate și bucurie. Iubesc adevărul și mă străduiesc să trăiesc în lumină?

Doamne, Tu știi cât de repede mă scuz pentru a nu răspunde exigențelor Tale cu privire la viața mea. O fac chiar dacă știu că, atunci când le îndeplinesc, descopăr de fiecare dată o nouă putere, energie ascunsă și resurse neexploatate de iubire în mine. Ajută-mă să mă dăruiesc ție, în iubire, să îndeplinesc toate cerințele tale și să experimentez puterea harului sfânt descătușat în mine.

Astăzi, voi refuza ceva bun, dar nu necesar, în favoarea lui Cristos. Făcând acest lucru, îmi voi arăta dragostea față de El și voi progresa în renunțarea de mine însumi, pentru a putea fi mai receptiv la binele pe care El dorește să mi-l ofere.

Material pregătit după a traducere adaptată a unui text publicat pe site-ul:

www.epriest.com

Urmăriți și: