DUBII DE CONȘTIINȚĂ

Un avocat reușește ca judecătorul să-l declare nevinovat pe acuzatul de furt pe care-l apără. La sfârșitul procesului îl felicită pe clientul său și-i spune:

– Felicitări! Însă, între noi fie vorba, dumneavoastră ați furat banii ăștia, nu-i așa?

Iar acuzatul, cu un aer meditativ, răspunde:

– Păi, vedeți dumneavoastră, domnule avocat, înainte de proces eu credeam că da, însă după ce am auzit pledoaria prin care dumneavoastră apărați nevinovăția mea… am anumite dubii.

Dubiile de conștiință nu sunt întotdeauna sincere. De multe ori dorim și căutăm să auzim ceea ce ne place, în loc de a dori să auzim ceea ce este adevărat.

Deja sfântul Paul îl avertiza pe ucenicul său Timotei: „Va veni o vreme în care nu vor mai suporta doctrina sănătoasă, ci, doritori de noutăți, se vor înghesui maeștri conform patimilor lor și le vor îndepărta auzul de la adevăr…” (2Tim 4,3-4) Dubiile care vor apărea în acest caz nu se poate spune că sunt sincere.

Garanția adevărului este fidelitatea față de papa. „Maestrul” care învață ceva diferit, contrar a ceea ce spune papa, nu învață adevărul.