DUHUL DĂTĂTOR VIAȚĂ

LECTURA I
Noi vrem să-i slujim Domnului, pentru că el este Dumnezeul nostru.
Citire din cartea lui Iosue 24,1-2a.15-17.18b
În zilele acelea, Iosue a adunat toate triburile lui Israel la Sihem şi i-a chemat pe bătrânii lui Israel, pe căpeteniile lui, pe judecătorii lui şi pe scribii lui şi au stat înaintea lui Dumnezeu. 2a Iosue a zis întregului popor: “Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeul lui Israel: 15 «Dacă vi se va părea greu să slujiţi Domnului, alegeţi pentru voi astăzi pe cine să slujiţi: dacă pe dumnezeii pe care i-au slujit părinţii voştri dincolo de Râu sau pe dumnezeii amoreilor care locuiesc în ţara voastră! Dar eu şi casa mea îl vom sluji pe Domnul»”. 16 Poporul a răspuns: “Departe de noi să-l părăsim pe Domnul şi să slujim altor dumnezei! 17 Căci Domnul Dumnezeul nostru, el ne-a scos pe noi şi pe părinţii noştri din ţara Egiptului, din casa sclaviei; el a făcut înaintea ochilor noştri acele semne mari şi ne-a păzit pe toate căile pe care am umblat şi printre toate popoarele prin mijlocul cărora am trecut. 18b Şi noi îl vom sluji pe Domnul, căci el este Dumnezeul nostru”.
Cuvântul Domnului
PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 33(34),2-3.16-17.18-19.20-21.22-23 (R.: 9a)
R.: Gustaţi şi vedeţi cât de bun este Domnul!
2 Îl voi binecuvânta pe Domnul în orice timp,
lauda lui va fi fără încetare în gura mea.
3 Să se laude sufletul meu în Domnul!
Să audă cei umili şi să se bucure! R.
16 Ochii Domnului sunt peste cei drepţi
şi urechea lui ia aminte la strigătele lor!
17 Faţa Domnului este împotriva celor ce fac răul
pentru a şterge amintirea lor de pe pământ. R.
18 Când cei drepţi strigă, Domnul îi aude
şi-i scapă din strâmtorarea lor.
19 Domnul este aproape de cei cu inima zdrobită
şi-i mântuieşte pe cei cu duhul mâhnit. R.
20 Multe rele se abat peste cel drept,
dar Domnul îl eliberează din toate.
21 El veghează asupra fiecăruia dintre oasele sale,
niciunul dintre ele nu va fi zdrobit. R.
22 Pe cel nelegiuit îl va ucide răutatea,
iar cei care-l urăsc pe cel drept vor fi vinovaţi.
23 Domnul răscumpără sufletele slujitorilor săi,
nu vor fi pedepsiţi cei care-şi caută refugiu în el! R.
LECTURA A II-A
Misterul acesta este mare: eu o spun cu privire la Cristos şi la Biserică.
Citire din Scrisoarea sfântului apostol Paul către Efeseni 5,21-32
Fraţilor, fiţi supuşi unii altora în frica lui Cristos! Femeile să se supună bărbaţilor lor ca Domnului, 23 pentru că bărbatul este capul femeii aşa cum şi Cristos este capul Bisericii, trupul său, al cărui mântuitor şi este! 24 Şi cum Biserica se supune lui Cristos, tot aşa şi femeile să fie supuse bărbaţilor lor în toate! 25 Bărbaţilor, iubiţi-vă soţiile aşa cum Cristos a iubit Biserica şi s-a dat pe sine pentru ea 26 pentru a o sfinţi, purificând-o prin baia apei în cuvânt, 27 ca să şi-o prezinte sieşi ca o Biserică glorioasă, fără să aibă vreo pată sau rid sau ceva asemănător, ci să fie sfântă şi neprihănită! 28 Tot aşa şi bărbaţii trebuie să-şi iubească soţiile ca pe trupul propriu. Cine îşi iubeşte soţia se iubeşte pe sine. 29 Căci nimeni nu şi-a urât vreodată propriul trup, dimpotrivă, îl hrăneşte şi îl îngrijeşte aşa cum face Cristos pentru Biserică. 30 Căci toţi suntem membre ale trupului său. 31 De aceea îşi va lăsa omul tatăl şi mama şi se va uni cu soţia sa şi cei doi vor fi un singur trup. 32 Misterul acesta este mare: eu o spun cu privire la Cristos şi la Biserică.
Cuvântul Domnului
ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE cf. In 6,63b.68b
(Aleluia) Cuvintele tale, Doamne, sunt duh şi viaţă; tu ai cuvintele vieţii veşnice. (Aleluia)
EVANGHELIA
Doamne, la cine să mergem? Tu ai cuvintele vieţii veşnice.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 6,60-69
În acel timp, mulţi dintre discipolii lui Isus au zis: “Greu este cuvântul acesta! Cine poate să-l asculte?” 61 Dar Isus, cunoscând în sine că discipolii lui murmurau pentru aceasta, le-a zis: “Vă scandalizează acest lucru? 62 Dar dacă l-aţi vedea pe Fiul Omului urcându-se acolo unde era mai înainte? 63 Duhul este acela care dă viaţa, trupul nu foloseşte la nimic. Cuvintele pe care vi le-am spus sunt duh şi viaţă. 64 Dar sunt unii dintre voi care nu cred!” De fapt, Isus ştia de la început cine sunt cei care nu cred şi cine este acela care îl va trăda. 65 Şi le-a zis: “De aceea v-am spus că nimeni nu poate să vină la mine decât dacă îi este dat de la Tatăl”. 66 După aceasta, mulţi dintre discipolii lui au plecat şi nu mai mergeau cu el. 67 Atunci, Isus le-a zis celor doisprezece: “Nu cumva vreţi să plecaţi şi voi?” 68 Simon Petru i-a răspuns: “Doamne, la cine să mergem? Tu ai cuvintele vieţii veşnice, 69 iar noi am crezut şi am cunoscut că tu eşti Sfântul lui Dumnezeu”.
Cuvântul Domnului
Doamne Dumnezeule, Duhul tău ne oferă adevărata viață și Fiul tău ne transmite cuvintele vieții veșnice. Cred că L-ai trimis pe Fiul tău și că ne oferi Duhul tău. Nu vreau să mă întorc la vechiul meu mod de a trăi. Am lăsat în urmă felul meu vechi de a fi și m-am îmbogățit cu o viață nouă, prin Fiul și Duhul tău.
Cuvinte de duh și viață
În discursul său despre Pâinea vieții, Isus a insistat de trei ori ca oamenii să mănânce trupul său și să bea sângele său. Reacția mulțimilor la acest lucru poate fi de înțeles. Ei au spus: „Greu este cuvântul acesta! Cine poate să-l asculte?”. La fel ca și poporul lui Israel în pustiu, care murmura împotriva lui Moise, mulțimile care l-au urmat pe Isus în pustiu au început să murmure împotriva sa. Unii dintre oameni și-au împietrit inimile și au refuzat să creadă. Ioan ne spune că mulți dintre ucenicii lui Isus nu au acceptat învățătura sa referitoare la misterul Euharistiei și au încetat să îl mai urmeze. Când Isus i-a provocat pe Petru și pe ceilalți apostoli cu privire la învățătura sa și dacă îl vor părăsi sau nu, Petru a făcut o minunată mărturisire de credință. În Evanghelia după Sfântul Matei, Petru mărturisește că Isus este Mesia și Fiul lui Dumnezeu. Aici, în Evanghelia după Sfântul Ioan, Petru mărturisește că Isus este Sfântul lui Dumnezeu și că Isus are cuvintele vieții veșnice.
Cuvintele vieții veșnice
Principalul motiv pentru care Isus i-a scandalizat pe mulți dintre ucenicii săi se regăsește în afirmațiile sale cu privire la mâncarea trupului său și consumul sângelui său. Cu siguranță, ucenicii lui Isus și-au pus întrebări cum ar fi: cum ar putea Isus să le dea trupul său drept hrană? „Învățătura euharistică a lui Isus nu a fost precum parabola alegorică a Semănătorului, în care ucenicii aveau nevoie doar de câteva explicații. Cuvintele sale șocante despre a mânca trupul său și a bea sângele său cereau o credință specială. Aceasta este ceea ce Isus a vrut să spună atunci când le-a transmis celor care nu-l credeau: „Nimeni nu poate să vină la mine decât dacă îi este dat de la Tatăl” (In 6,65)” (Pitre, Jesus and the Jewish Roots of the Eucharist, 107). Isus le-a oferit ucenicilor săi două indicii pentru a înțelege cuvintele sale cu privire la mâncarea trupului său și băutul sângelui său. Primul element-cheie era faptul că Isus este dumnezeiesc: nu poți înțelege cum Isus, ca Fiu al Omului, își poate da trupul și sângele ca hrană și băutură, dacă nu crezi și nu înțelegi că el, ca Fiu al Omului, are putere dumnezeiască: „Numai prin misterul identității și al puterii sale dumnezeiești, Isus va putea să le ofere ucenicilor trupul și sângele său sub formă de «hrană adevărată» și «băutură adevărată» (In 6,55)” (Pitre, Jesus and the Jewish Roots of the Eucharist, 111). Al doilea element-cheie este dat de misterul învierii lui Isus: Isus își invită ucenicii să-i mănânce trupul înviat. El indică faptul că va fi înviat la „viață” prin puterea Duhului și apoi înălțat la cer (a se vedea Pitre, Jesus and the Jewish Roots of the Eucharist, 111). Prin Înviere și Înălțare, trupul lui Isus nu mai este legat de spațiu și timp. El poate apărea când și unde dorește și sub orice formă dorește. În cele din urmă, cei care l-au părăsit pe Isus ca urmare a acestei învățături nu au înțeles că Domnul dorea să le ofere trupul și sângele său înviat, prezente în mod minunat sub vălul pâinii și al vinului (a se vedea Pitre, Jesus and the Jewish Roots of the Eucharist, 114).
Cristos își iubește Mireasa, Biserica
În învățătura lui Paul despre căsătorie din a doua lectură, este important să reținem primul rând: „Fiți supuşi unii altora în frica lui Cristos”. A fi supuși înseamnă „a se subordona”. Această atitudine de subordonare nu este unilaterală. Ea este reciprocă. De asemenea, se fundamentează pe o atitudine iubitoare de respect și venerație față de Dumnezeu. La fel cum îl slujim pe Dumnezeu, trebuie să ne slujim unii pe alții. În acest context, în îndemnul său adresat soțiilor, Paul recunoaște un tip de autoritate a soțului într-o căsnicie, dar continuă să purifice și să redefinească ceea ce înseamnă exercitarea acesteia în căsnicie și familie: „Acest rol îi cere soțului, spune Sfântul Paul, să fie asemenea lui Cristos, care și-a iubit Mireasa, Biserica, până la moarte” (Bergsma, Word of the Lord: Year B, 365). Poziția de lider în Biserică și într-o familie nu trebuie să fie niciodată abuzivă sau egoistă, ci trebuie să fie caracterizată de sacrificiu. În îndemnul său adresat soților, Paul îi îndeamnă să își iubească soțiile, iar modelul de urmat este dat de iubirea lui Cristos față de Biserică. Cuvântul pentru dragoste este „agape”. Aceasta înseamnă că soții trebuie să aprecieze soțiile lor, să le prețuiască și să aibă grijă de ele. Ei trebuie să fie afectuoși și să caute adevăratul lor bine (a se vedea Williamson, Efeseni, 165).
Doamne Isuse, Tu ai cuvintele vieții veșnice. Lumea nu are aceste cuvinte și, totuși, sunt tentat să ascult zgomotul lumii. Diavolul nu are aceste cuvinte și, totuși, uneori sunt tentat să-l ascult. Ajută-mă să te pot auzi în tăcerea inimii mele.
Meditând la cuvintele Sfântului Paul de astăzi, cred că erau misogine și sunt depășite cultural sau sunt receptiv la adevărul profund pe care ni-l dezvăluie despre relația dintre soț și soție în Sfânta Căsătorie? sau sunt receptiv la adevărul profund pe care ni-l dezvăluie despre relația dintre un soț și o soție în Sfânta Căsătorie? Am fost eu supus(ă) soțului (soției)? Cum ne-am subordonat reciproc unul altuia? Ce s-a întâmplat atunci când am fost egoiști? Cum pot să-mi iubesc soțul (soția) mai profund și mai intim?
Material pregătit după o traducere și adaptare a unui text publicat pe site-ul:
Urmăriți și:
Credem!
