DUMNEZEU ASCULTĂ ȘI AUDE ÎNTOTDEAUNA

O profesoară la clasa întâi – cu fetițe de opt ani – repeta cu ele ceea ce aveau să citească la prima Împărtășanie. Trebuiau să citească o rugăciune la început. Profesoara le amintea că trebuie să citească mai tare, aproape să strige. Una dintre micuțe, foarte serioasă, i-a spus:
– De ce să strig? I-o spun lui Isus și el mă aude foarte bine.
Domnul ne ascultă și ne aude întotdeauna. Nu este nevoie să strigăm, nici nu sunt necesare multe cuvinte. Este de ajuns, pur si simplu, să-i spunem ce ne doare.
„Înainte de a-mi ajunge cuvântul pe limbă, tu, Doamne, îl cunoști în întregime” (Ps 138,4).
Să știu că Dumnezeu însuși îmi stă la dispoziție; de fiecare dată când mă adresez lui, îmi oferă o mare încredere.
Agustin Filgueiras Pita, De vorbă cu Isus, Sapientia, Iași, 2013
