DUMNEZEU SAU IDOLI

La 13 august 1973, agenția Efe difuza următoarea știre: „Două sute te persoane, timp de două ore, ieri, duminică, s-au rugat la o cutie de plastic, într-un hotel din Londra.  Curioșii <<credincioși>> afirmă că este vorba despre prima baterie din lume care funcționează pe baza puterii rugăciunii… Încărcarea sa spirituală poate să se înmagazineze vreme de secole, pentru a fi eliberată apoi la momentul unei calamități, precum un război sau o ciumă… Conform unuia dintre asistenții la ciudata reuniune, diferite guverne sunt interesate de bateria spirituală”.

Dumnezeu este necesitatea cea mai imperioasă pe care omul o poartă în interiorul său. Amprenta sa este gravată în străfundul ființei noastre. Pentru aceasta, cine nu-l are pe Dumnezeu își inventează „dumnezeul” său.

Popoarele și oamenii care au pierdut credința în Dumnezeu sunt dispuși să creadă celor mai mari nerozii. Atunci când scade credința, cresc superstițiile.

Au început prin a-și pierde credința și au sfârșit prin a-și pierde uzul rațiunii: se idolatrizează.

Dumnezeu este unic: nu există nimic capabil de a-l înlocui. Idolii cărora omul le-a ajuns sclav de-a lungul secolelor nu i-au lăsat altceva decât decepții. „Poporul meu a făcut două rele: m-au părăsit pe mine, izvorul de apă vie, ca să-și sape cisterne, cisterne crăpate, care nu pot să țină apă” (Ier 2,13).