DURERE ȘI IUBIRE

Odată, niște studenți l-au întrebat pe un coleg de-al lor care avea paralizie infantilă și ale cărui bunătate și optimism erau admirate de toți:

– Cum de, cu tot necazul tău, ai atâta avânt și siguranță și trăiești fără nicio amărăciune?

– Păi – răspunse tânărul -, răul nu mi-a ajuns niciodată la inimă.

Când inima este plină de iubire, nu mai au loc în ea amărăciunile. Vor fi greutăți, chiar necazuri în viață; vor putea să ne producă durere, dar niciodată nu ne vor produce amărăciune.

Amărăciunea presupune un gol în inimă. În inima omului va exista întotdeauna acest gol dacă nu va fi umplut cu Dumnezeu: „Ne-ai făcut pentru tine, Doamne, și neliniștită este inima noastră până când nu se va odihni în tine” (Sfântul Augustin).

A-l pune pe Dumnezeu în viața noastră, a sta de vorbă cu el, înseamnă o secundă de fericire și de bucurie: „Ca să găsești un remediu la tristețea ta, îmi ceri un sfat. Îți voi da o rețetă care vine de la o mână bună: de la apostolul Iacob: Tristatur aliquis vestrum? – Ești trist, fiule? Oret! – Roagă-te! Încearcă” (Camino, 663).