DUȘ CU SACRIFICIU

Era o familie cu șase frați, cel mai mare dintre ei având nouă ani. Este pe punctul de a se naște cel de-al șaptelea copil, însă apar probleme care îngreunează sarcina. Familia, pe lângă îngrijirile medicale, se roagă. Recent au fost la Fatima. I-au promis sfintei Fecioare că, dacă se va naște fără probleme și va fi fată, se va numi Fatima. Toți frații sunt cu sufletul la gură în așteptarea celei care este pe drum.

Într-o zi, cel mai mare, Pablo, se apropie de mama sa pentru a-i da un sărut. Ea vede că are mâinile reci. Îl pusese să le facă baie celor doi frați mai mici. I-a spălat cu apă rece, după ce i-a întrebat, cu respect față de libertatea lor:

– Ce vreți? Duș cu sacrificiu sau fără sacrificiu ?

– Cu sacrificiu – au răspuns amândoi.

S-au simțit foarte bine, după cum spuneau ei, însă în ziua următoare, din porunca mamei, s-a terminat cu „dușul cu sacrificiu”.

Trebuie să cauți sacrificii care să nu prejudicieze sănătatea. Însă fără teama că ai să te „topești”.

Astăzi puțini oameni înțeleg sacrificiul atunci când este făcut pentru a arăta dragostea noastră față de Dumnezeu sau pentru binele nostru sufletesc. Se înțelege, în schimb, atunci când scopul este suplețea trupului sau triumful într-o competiție.

Astronauții, pentru a ajunge pe Lună, au făcut mai multe sacrificii decât toți sfinții pentru a ajunge în cer. O echipă de gimnastică ritmică își impune sacrificii și renunțări mai mari decât o mănăstire de călugărițe. Femeile, pentru a ajunge la mărimea 36, acceptă un preț mult mai mare decât cel al asceților. Se ajunge la extreme bolnăvicioase.

Dacă s-ar aprecia cultivarea sufletului la fel de mult cum se apreciază cultivarea trupului, ar exista o mulțime de sfinți.