E DOVADĂ DE BUNĂ CREȘTERE A FI RECUNOSCĂTOR

O mamă obișnuia să se roage seara împreună cu fetița ei micuță, de vreo șase anișori, trei „Bucură-te, Marie”, înainte de culcare. Într-o seară, mama i-a spus:

– Astăzi ne rugăm un „Bucură-te, Marie” în plus la Maica Domnului, ca să o însănătoșească pe mătușa Marta.

S-au rugat pentru mătușa Marta în fiecare seară, timp de câteva săptămâni. După aceea, mama nu a mai spus nimic și nu s-au mai rugat acel „Bucură-te, Marie”. La a treia sau a patra seară de când nu au mai spus această rugăciune, fetița întrebă:

– Mamă, de ce nu ne mai rugăm pentru mătușa Marta ?

– Păi, pentru că sfânta Fecioară a însănătoșit-o deja – răspunse mama.

– Atunci, dacă a însănătoșit-o – replică fetița -, nu ar trebui să ne rugăm pentru a-i mulțumi?

Suntem mai înclinați să cerem decât să mulțumim. Acea întâmplare a celor zece leproși vindecați, dintre care doar unul s-a întors să-i mulțumească lui Isus, se repetă în viața noastră zilnic. Dintre toate cele zece ori cât cerem, poate că nu mulțumim în niciuna.

Mulțumirea celui care cere deschide mâna celui care dă: recunoștința facilitează generozitatea.

Și avem atât de multe pentru care să-i mulțumim lui Dumnezeu!