E VREME DE ODIHNĂ

Într-una dintre primele nopți pe care sfântul Papă Pius al X-lea (1835-1914) le-a petrecut în palatul Vaticanului, a auzit pe coridor pe cineva care, în ritm cadențat, mergea în sus și-n jos încontinuu. Trezit de acea neîncetată mărșăluire, se ridică din pat, deschise ușa camerei și dădu peste un soldat elvețian care făcea de gardă. Fără să se agite, îi spuse:

— Du-te și te culcă, fiule, că este mai bine pentru tine și așa voi putea să dorm și eu.

Asemenea tuturor oamenilor, papa are și el nevoie de odihnă. Sfinții, de asemenea.

Odihna este parte integrantă a muncii: ne odihnim ca să putem munci. Odihna necesară este la fel de sfântă și sfințitoare precum munca necesară. Ambele sunt, în mod egal, voința lui Dumnezeu, iar a face voința lui Dumnezeu este tocmai ceea ce ne sfințește.

De aici rezultă că a te culca la momentul când trebuie este atât de necesar și important precum a te trezi la momentul hotărât.