EPITAFURI

Trăia în Georgia un om foarte bătrân. Într-o zi, a mers într-un cimitir, ca să-și aleagă un mormânt, și a putut vedea câteva pietre funerare cam ciudate, pe care se putea citi: „Aici zace Boris, care a trăit douăsprezece minute”, „Ekaterina, care a trăit o oră și două minute”…

Bătrânul vizită întregul cimitir și văzu doar epitafuri care atribuiau puține ore sau minute de viață. Surprins, se apropie de îngrijitorul cimitirului și îl întrebă:

– Tovarășe, cimitirul acesta este cumva un cimitir de copii?

– Nu – răspunse omul. Este un cimitir special. Măsurăm viețile răposaților în funcție de binele pe care l-au făcut celorlalți. Unii au trăit mult timp, însă nu dau puțin din el celorlalți!

Există zile pline, folosite la maximum, și zile goale, pierdute. Și există, de asemenea, vieți pline și vieți goale, sterile. Ceea ce umple o viață este iubirea față de Dumnezeu și slujirea celorlalți.

Se întâmplă cu oamenii aceiași lucru care se petrece cu mașinile: în timp ce unele parcurg două sute de kilometri, altele nu ajung nici la cincizeci.

În Cartea Înţelepciunii este lăudat omul sfânt: „Consummatus in brevi explevit tempora multa” (Atingând îndată perfecțiunea, a umplut mulți ani) (4, 13).

O temă bună pentru examenul de conștiință: ce calitate au zilele mele? Ce „epitaf” merit astăzi