EROARE DE DESTINATAR

La o oră de cateheză pentru Prima Împărtășanie, preotul îi întrebă pe micuți câte lucruri sunt necesare pentru a face o spovadă bună. Unul dintre copii, de șapte-opt ani, răspunse foarte h0tărât:

– Cercetarea cugetului, căința, propunerea, mărturisirea păcatelor la „profesor” și pocăința.

Profesorului i se poate, chiar trebuie să i se spună multe lucruri, însă tocmai păcatele nu.

Și ce păcate trebuie să spunem confesorului, nu profesorului? „Păcatele de moarte și, de asemenea, păcatele veniale sau lesne iertătoare”, așa cum spunea vechiul catehism.

Însă nu toate păcatele de moarte pe care le-am făcut, ci doar cele pe care ni le amintim că le-am făcut. Există oameni care se torturează temându-se că vor uita sau nu-și vor aminti totul. E mult mai importantă atitudinea inimii, căința sinceră, decât amintirea. „Păcat uitat, păcat iertat”. Această tortură fără sens nu poate să-i fie pe plac Domnului.