EROARE PEDAGOGICĂ

Era într-o clasă de elevi de doisprezece-treisprezece ani. Unul dintre ei, Pancho, era fiu unic și, în același timp, nepot unic. Mătușa lui a fost cea care a influențat cel mai mult proasta lui educație.

Profesorul de matematică era unul care considera drept dogmă acea vorbă a vechii pedagogii: „buchea cu sânge intră”, iar numerele cu și mai mult. Cu sângele elevului, desigur, nu cu al profesorului. Îi plăcea să bată și nu o făcea în glumă.

Într-o zi, colegii lui Pancho comentau cu uimire:

– Don Jorge i-a dat lui Pancho astăzi o mamă de bătaie grozavă, iar el nu plânge niciodată atunci când este bătut.

Unul dintre colegi spuse foarte serios:

– Nu plânge pentru că nu l-au învățat de mic.

Acea pedagogie „buchea cu sânge intră” era, fără îndoială, o pedagogie proastă, greșită. Însă acea pedagogie care caută să evite pentru copil orice efort, orice luptă, este și mai rea. Ceea ce reușește să obțină este să încurajeze egoismul și să-l priveze pe copil, pe omul de mâine, de tot ceea ce este de preț, măreț și nobil.

Este logic, foarte uman și părintesc faptul ca părinții să încerce să evite pentru copiii lor toate greutățile pe care ei au trebuit să le înfrunte. Da, foarte omenesc, însă este un sistem rău. Trebuie să dezvoltăm în noi spiritul de sacrificiu și străduința de a face față provocărilor.