La o școală condusă de măicuțe, o fetiță de paisprezece ani rezolvase greșit o problemă de matematică. Sora care preda această materie a pus-o să rămână în clasă pe timpul pauzei pentru a reface problema.

În timp ce, fiind singură în clasă, încerca să rezolve problema, a intrat o colegă, cea mai inteligentă din clasă. S-a apropiat de ea, a văzut că din nou punea greșit problema și i-a spus cum trebuie să facă. Ea, foarte recunoscătoare, i-a mulțumit.

Seara, măicuța a corectat lucrările de peste zi. I-a cerut acelei eleve foarte bune, care locuia în internatul școlii, să o ajute să le corecteze. Ajungând la caietul prietenei pe care a încercat să o ajute în dimineața respectivă, a avut o mare surpriză: nu a făcut ceea ce îi spusese, ci a dat problema rezolvată greșit, așa cum o avea atunci când a încercat să o ajute. Oarecum dezamăgită, i-a povestit măicuței cele petrecute.

În ziua următoare, micuța a chemat-o pe cealaltă fetiță și a întrebat-o de ce nu a avut încredere în colega sa. Aceasta i-a răspuns:

– Sigur că am încredere. Știu că problema se rezolvă așa cum mi-a spus ea. Însă tatăl meu m-a învățat că atunci când iau o notă bună pentru că m-am străduit, îi fac o mare bucurie. Însă dacă aș lua-o pentru că am copiat, ar fi ca și cum aș aduce acasă o mie de pesetas furate. Pentru aceasta nu am vrut să corectez așa cum îmi indicase ea.

Nu este ușor, însă este o mare lecție: a insufla copiilor că există lucruri mai de valoare decât notele și a cădea bine celorlalți. Minunată sarcină!

Agustin Filgueiras Pita, De vorbă cu Isus, Sapientia, Iași, 2013