FARISEU ȘI VAMEȘ

Don Jose Zorrilla pune pe buzele lui Don Juan Tenorio următoarele:

„Am strigat, dar n-a auzit Dumnezeu;

Așadar, dacă porțile-și închide,

De pașii mei făcuți pe pământ  

Să răspundă doar cerul, nu eu”.

(Don Juan Tenori, actul IV, scena X)

Un copil se pregătea la o școală pentru prima Împărtășanie. Caietul de religie, printre alte activități pe care trebuia să le facă, le cerea să compună o rugăciune în care să-și exprime dorința de a se împărtăși. Micuțul a scris: „Isuse, vreau să te  primesc cât mai curând. Te rog frumos”.

Cel umil cere „te rog frumos”. Cel mândru impune, chiar lui Dumnezeu.

Cel umil îl vede pe Dumnezeu ca Dumnezeu. Pentru aceasta apelează la el cerând.

Cel mândru, orb, îl  vede pe Dumnezeu ca pe „slujitorul său”. Pentru  aceasta îi impune.

Atunci când cel mândru apelează la „dumnezeul său”, nu apelează la Dumnezeu, ci la un idol. Pentru acest motiv, rugăciunea celui mândru este sterilă.