FIECARE LUCRU LA TIMPUL SĂU

Sfânta Tereza a lui Isus umbla din sat în sat. Într-un loc i-au servit la cină, ei și călugărițelor sale, potârnichi în saramură, Călugărițelor sale, obișnuite cu mortificația, acest lucru li s-a părut un lux excesiv, drept care i-au spus:

– Madre, nu înseamnă un dar prea mare aceste mâncăruri atât de delicioase?

– Fiicelor – răspunse sfânta -, când e vorba de potârnichi, potârnichi, iar când e vorba de pocăință, pocăință.

Există un soi de sentiment – poate presentiment – conform căruia, pentru a-i mulțumi lui Dumnezeu, trebuie să te amărăști, să te întristezi. Este foarte răspândită ideea unui Dumnezeu iubitor de durere și de suferință.

Dumnezeu este infinit de fericit. Un om fericit nu poate să fie un îndrăgostit de durere. Ceea ce vrea Dumnezeu este binele nostru. Și, întrucât vrea binele nostru, este de acord cu calea care ne duce la el: uneori va fi o cale presărată cu bucurii – potârnichi -, alteori va fi o cale presărată cu cruci – pocăință. Important nu este drumul, ci scopul, finalul, încotro ne duce acest drum.

Împlinirea fidelă a voinței divine este calea care ne duce la slavă.