Pe un student slab, care tocmai a dat foaia de examen goală, un coleg îl întreabă:

– Cum ți-a mers la examen?

– Păi… putea să fie și mai rău. Cel puțin nu am scris nicio nerozie.

– La câte întrebări ai răspuns?

– De răspuns… nu am răspuns la niciuna, dar nici nu am greșit la niciuna.

– Și asta îți dă speranțe?

– Normal! Cel puțin profesorul poate să vadă că știu că ceea ce știu nu răspunde la ceea ce el întreba, iar dacă știu ceea ce nu este, deja știu ceva legat de aceasta.

 

Foarte filozof băiatul. Dar și foarte greșit.

Se spune că speranța moare ultima. Atunci când această speranță este întemeiată, când există un motiv pentru a spera, atunci aceasta se numește virtute. Însă dacă nu este întemeiată, este un viciu și se numește prezumție.

Există oameni care cred că Dumnezeu ar trebui să fie mulțumit pentru că nu fac nimic rău, la fel ca studentul convins că profesorul trebuie să-l treacă examenul doar pentru că nu a scris nicio nerozie la examen.

Agustin Filgueiras Pita, De vorbă cu Isus, Sapientia – Iași, 2014