FIUL ADOPTIV

Doi soți care nu aveau copii, după mai multe încercări medicale, au ajuns la convingerea că nu vor reuși niciodată să aibă vreunul. Atunci au început să se gândească tot mai mult la ideea de a adopta un copil.

Își doreau un nou-născut. Văzând cât de greu este de obținut aceasta, s-au decis să adopte unul de doisprezece ani care le era încredințat spre îngrijire.

Lumea din care provenea copilul era total diferită de ambientul pe care l-a găsit în noua sa familie. Dezordinea în care trăise, lipsa curățeniei, neîncrederea, nesinceritatea… erau greutăți serioase în noua sa viață, atât de serioase, încât au sfârșit prin a răbufni și a face imposibilă adopția.

Sfințenia este lupta pentru acomodarea conduitei noastre la noua modalitate de a fi fii ai lui Dumnezeu.

Însă dacă această nouă modalitate de a fi este un dar divin, în noua modalitate de a acționa cu atât mai puțin suntem singuri. Nu ne sfințim noi pe noi înșine. Dumnezeu este cel care ne sfințește: Dumnezeu este operatorul, noi suntem cooperatorii și, de multe ori, încurcătorii (cei care încurcă mai degrabă lucrurile).