FIUL OMULUI ESTE PLIN DE ÎNȚELEPCIUNE

EVANGHELIA
Nici pe Ioan, nici pe Fiul Omului nu-i ascultă.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 11,16-19
În acel timp, Isus a început să vorbească mulţimii: “Cu cine voi compara această generaţie? Este asemenea copiilor care stau în pieţe şi strigă către alţii, zicând: 17 «V-am cântat din fluier şi n-aţi dansat, v-am cântat de jale, şi n-aţi bocit». 18 Căci a venit Ioan, care nu mănâncă şi nu bea, iar ei spun: «Are diavol». 19 A venit Fiul Omului, care mănâncă şi bea, iar voi spuneţi: «Iată un mâncăcios şi un băutor de vin, prieten cu vameşii şi păcătoşii!». Dar înţelepciunii i s-a dat dreptate după faptele ei”.
Cuvântul Domnului
Doamne Dumnezeule, îți mulțumesc pentru Sfânta Biserică și pentru acest post al Adventului în care mă pregătesc pentru venirea ta. Dăruiește-mi Duhul Înțelepciunii care să mă învețe să-mi deschid inima față de Cristos de acest Crăciun.
Timpuri și anotimpuri
Ce dar avem noi, catolicii, în calendarul liturgic! Este ca și cum Biserica ne spune: „acum este timpul să dansăm” sau „acum este timpul să plângem”. Ea ne propune timpuri și anotimpuri în care să ne „acordăm” sentimentele cu cele ale lui Cristos: pocăință și așteptare în timpul Adventului, uimire și bucurie la Crăciun, pocăință și îndurare în Postul Mare și o minunată sărbătoare în timpul Paștelui. Putem astfel să pășim, pas cu pas, împreună cu Biserica, trăind principalele mistere ale credinței noastre pe tot parcursul anului, într-o atmosferă de comuniune și solidaritate cu semenii noștri, creștini. Prin intermediul timpurilor liturgice – și prin trăirea lor plină de credință -, sufletele se apropie, Biserica este edificată, iar caritatea sporește. „Înţelepciunii i s-a dat dreptate după faptele ei”.
Să ne vedem de treburile noastre
Sunt unii creștini morocănoși și care îi resping pe asceții ca Ioan sau îi consideră pe creștinii bucuroși asemenea lui Cristos precum Pollyanna, personajul principal al romanului „Pollyanna și jocul bucuriei”, scris de Eleanor H. Porter în 1913 – Pollyanna Whittier era o fetiță de 11 ani, blondă, cu păr lung și ochi albaștri. După ce a rămas orfană, a fost trimisă să locuiască cu mătușa ei, o femeie bogată, retrasă și ursuză. Pollyanna rămâne cunoscută pentru „jocul bucuriei” pe care l-a învățat de la tatăl ei – acest joc constă în a găsi o bucurie în tot ceea ce ți se întâmplă; de exemplu, dacă primești o pereche de cârje când ai vrut o păpușă, te bucuri că nu ai nevoie de ele. Poate că tendința de a critica se instalează de la sine atunci când nu ne ocupăm de propriile treburi și, asemenea unui copil care se joacă prin în piață, strigăm după trecători… Este prea ușor în zilele noastre să cădem în capcana, atât de frecventă pe rețelele de socializare, de a ne spune părerea despre orice lucru, indiferent dacă sfatul nostru a fost sau nu solicitat. Sfântul Paul ne amintește: „Auzim însă că unii dintre voi umblă în neorânduială, nelucrând nimic, ci amestecându-se peste tot. 12 Unora ca aceștia le poruncim și-i sfătuim în Domnul Isus Cristos să-și mănânce pâinea proprie muncind în liniște.” (2Tes 3,11-12).
Isus, prietenul păcătoșilor
Ceea ce a fost spus despre Cristos ca o insultă reprezintă în realitate splendoarea sa: Isus, prietenul vameșilor și al păcătoșilor. „Isus, prietenul păcătoșilor”; ce titlu frumos! Isus, așadar, este și prietenul meu. El nu este prietenul păcatului, dar are milă de mine, un sărman păcătos. Cel care nu a cunoscut păcatul a luat asupra sa păcatele mele și ale întregii lumi pentru a învinge păcatul și pentru a-i elibera pe toți păcătoșii. Acesta este motivul pentru care a venit pe pământ. De aceea vine în acest Crăciun. 25 decembrie reprezintă sosirea prietenului nostru ceresc, Pruncul nevinovat din iesle, care vine să salveze cât mai mulți prieteni ai săi.
Doamne Isuse Cristoase, te rog să ai milă de mine, păcătosul; învață-mă să te urmez ca un adevărat ucenic și dă-mi harul de a-i privi pe frații și surorile mele așa cum sunt ei cu adevărat, ca pe prietenii tăi dragi!
Doamne, astăzi, cu ajutorul harului tău, voi gândi de bine despre cei care mă necăjesc și le voi arăta amabilitate.
Material pregătit după o traducere adaptată a unui text publicat pe site-ul:
Urmăriți și:
