FRATELE IOAN AL MÂINII USCATE

Fratele Ioan era un călugăr simplu și bun la suflet. Un accident, când mergea pe zăpadă, l-a lăsat cu brațele paralizate.

Îl tulbura mult faptul că nu putea celebra sfânta Liturghie. Cu mare încredere i-a cerut lui Dumnezeu minunea de a putea mișca brațele câte o jumătate de oră în fiecare zi, în timpul  Liturghiei. Domnul i-a ascultat ruga și i-a acordat ceea ce a cerut.          

Liturghia călugărului paralitic s-a transformat în știre de presă și atrăgea mulțimile.

Într-o bună zi, un preot mai tânăr a ieșit să celebreze Liturghia înaintea Fratelui Ioan. Mergea atât de lent cu celebrarea, încât călugărul miracolului a trebuit să meargă să celebreze Liturghia lui la un altar lateral din biserică. Oamenii care urmăreau Liturghia preotului tânăr, văzându-l pe fratele Mâinii Uscate, uitând de Liturghia pe care o ascultau, s-au îmbulzit în jurul Fratelui. 

Fratele Ioan, plin de tristețe, se gândea: „Atunci, Doamne, aceștia nu vin să asculte sfânta Liturghie, ci liturghia mea. Nu vin pentru tine, ci pentru mine. În loc să-i ajut, le distrag atenția și-i deranjez… Trebuie să-ți cer o altă favoare care, Tu o știi foarte bine, îmi vine foarte greu: să nu mi se mai miște brațele”.

Dumnezeu a intervenit din nou, dar nu după cum cerea el: brațele lui și-au recuperat mobilitatea deja pentru totdeauna.

La puțin timp după aceea, „liturghia lui” deja nu mai era o știre.         

Și Fratele Ioan se rugă astfel pentru oameni:

„Doamne, deschide-le ochii, Tu vezi că faci 0 minune mică și ei rămân uimiți. În fiecare zi au la îndemână marea minune a venirii tale pe altarele noastre… și se plictisesc. Cine să-i înțeleagă pe oameni, Doamne?”

A consacra: lucrarea cea mai impresionantă pe care o poate realiza omul, preotul.

A asista la Liturghie: a participa la minunea cea mai măreață, este zilnic la îndemâna noastră.