FRATERNITATE

Tazio Nuvolari, automobilist italian și unul dintre cei mai importanți piloți de curse între anii 1930-1940, era un om îndrăgostit foc de mașina lui. Odată se plimba pe străzile din Milano, când un copil aruncă cu o piatră care lovi caroseria elegantei sale mașini. Tazio opri îndată, se adresă copilului și, certându-l, îl întrebă:

– De ce naiba ai făcut-o?

Copilul îl luă de mână și, plângând, îi răspunse:

– Domnule, am încercat să opresc multe nłașini, dar nici una nu a oprit. Am căutat să atrag atenția oamenilor, dar fiecare își vedea de treaba lui. Am nevoie de ajutor, pentru că fratele meu a căzut din căruț și nu pot să-l ridic. De aceea am aruncat cu piatra în mașina dumneavoastră, pentru că știam că veți opri ca să mă bateți.

Nuvolari îl îmbrățișă pe copil și se duse până la locul unde se afla fratele, îl ajută să se ridice din nou în scaunul său cu rotile, întrucât era paralitic, și-i luă pe amândoi la cină.

Două atitudini: oamenii care „își văd fiecare de treaba lui”, neștiind despre durerea și nevoia aproapelui, și micuțul: „știam că veți opri ca să mă bateți”. Nu-l interesează că va fi bătut, de vreme ce fratele său va fi ajutat.

A ajuta atunci când nu costă este ușor. A ajuta cu prețul propriului sacrificiu și al propriei dureri este eroic. În care dintre aceste două atitudini mă recunosc?