LECTURA I
Nu se va depărta sceptrul din Iuda, nici toiagul de conducător de la el.
Citire din cartea Genezei 49,2.8-10
În zilele acelea, Iacob i-a chemat pe fiii săi şi le-a zis: “Adunaţi-vă şi ascultaţi, fii ai lui Iacob, ascultaţi-l pe Israel, tatăl vostru! 8 Iuda, pe tine te vor lăuda fraţii tăi. Mâna ta va fi pe grumazul duşmanilor tăi. Se vor închina în faţa ta fiii tatălui tău. 9 Pui de leu, Iuda! De la pradă, fiul meu, ai urcat. S-a lăsat pe labe, s-a întins ca un leu, ca o leoaică. Cine-l va face să se ridice? 10 Nu se va depărta sceptrul din Iuda, nici toiagul de conducător de la el până când va veni cel căruia îi este destinat”.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 71(72),1-2.3-4ab.7-8.17 (R.: cf. 7)
R.: În zilele lui, va înflori dreptatea şi multă pace.

1 Dumnezeule, dăruieşte regelui judecăţile tale
şi înzestrează pe fiul regelui cu dreptatea ta!
2 Şi el va judeca poporul tău cu dreptate
şi pe săracii tăi cu judecată. R.

3 Munţii să aducă pacea pentru popor
şi dealurile, dreptatea!
4ab El va face dreptate celor săraci din popor
şi-i va mântui pe fiii sărmanilor. R.

7 În zilele lui, va înflori dreptatea şi multă pace,
până când va fi luna.
8 El va domni de la o mare la alta
şi de la Râu până la marginile pământului. R.

17 Numele lui să fie binecuvântat în veci,
cât va fi soarele să dăinuiască numele lui.
În el vor fi binecuvântate toate neamurile pământului
şi toate neamurile îl vor preamări. R.

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE
(Aleluia) O, Înţelepciune, care, ieşind din gura Celui Preaînalt, străbaţi lumea de la un capăt la altul, orânduindu-le pe toate cu putere şi blândeţe, vino şi ne învaţă calea înţelepciunii! (Aleluia)

EVANGHELIA
Genealogia lui Isus Cristos, fiul lui David.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 1,1-17
Cartea genealogiei lui Isus Cristos, fiul lui David, fiul lui Abraham: Abraham i-a dat naştere lui Isaac; Isaac i-a dat naştere lui Iacob; Iacob le-a dat naştere lui Iuda şi fraţilor lui; 3 Iuda le-a dat naştere lui Fares şi lui Zara din Tamar; Fares i-a dat naştere lui Esrom; Esrom i-a dat naştere lui Aram; 4 Aram i-a dat naştere lui Aminadab; Aminadab i-a dat naştere lui Naason; Naason i-a dat naştere lui Salmon; 5 Salmon i-a dat naştere lui Booz din Rahab; Booz i-a dat naştere lui Obed din Rut; Obed i-a dat naştere lui Iese; 6 Iese i-a dat naştere lui David, regele. David i-a dat naştere lui Solomon, din femeia lui Urie; 7 Solomon i-a dat naştere lui Roboam; Roboam i-a dat naştere lui Abía; Abía i-a dat naştere lui Asaf; 8 Asaf i-a dat naştere lui Iosafat; Iosafat i-a dat naştere lui Ioram; Ioram i-a dat naştere lui Ozia; 9 Ozia i-a dat naştere lui Ioatam; Ioatam i-a dat naştere lui Ahaz; Ahaz i-a dat naştere lui Ezechia; 10 Ezechia i-a dat naştere lui Manase; Manase i-a dat naştere lui Amos; Amos i-a dat naştere lui Iosia; 11 Iosia le-a dat naştere lui Iehonia şi fraţilor lui, în timpul deportării în Babilon. 12 După deportarea în Babilon, Iehonia i-a dat naştere lui Salatiel; Salatiel i-a dat naştere lui Zorobabel; 13 Zorobabel i-a dat naştere lui Abiud; Abiud i-a dat naştere lui Eliachim; Eliachim i-a dat naştere lui Azor; 14 Azor i-a dat naştere lui Sadoc; Sadoc i-a dat naştere lui Ahim; Ahim i-a dat naştere lui Eliud; 15 Eliud i-a dat naştere lui Eleazar; Eleazar i-a dat naştere lui Matan; Matan i-a dat naştere lui Iacob; 16 Iacob i-a dat naştere lui Iosif, soţul Mariei, din care s-a născut Isus, cel care se numeşte Cristos. 17 Aşadar, acestea sunt toate generaţiile: de la Abraham până la David, paisprezece generaţii; de la David până la deportarea în Babilon, paisprezece generaţii, iar de la deportarea în Babilon până la Cristos, paisprezece generaţii.

Cuvântul Domnului

Doamne Dumnezeule, tu rămâi mereu credincios și nu renunți niciodată la angajamentul pe care ți l-ai asumat față de umanitate. Deși am păcătuit împotriva Ta, Tu nu renunți la noi. Tu nu ai renunțat la mine și mă primești înapoi cu brațele deschise atunci când, cu ajutorul harului Tău, mă pocăiesc de păcatele mele.

Leul lui Iuda

Matei își deschide Evanghelia cu Cartea Genealogiei lui Isus Cristos. El organizează lista numelor în trei seturi de paisprezece. În acest fel, el subliniază descendența regală a lui Isus. Numele lui David în ebraică este „dvd,” și, adunate, cele trei litere dau un rezultat total de 14. Aceasta înseamnă că Isus este punctul culminant al celor trei seturi de 14 și că el este „triplul David” sau Noul David prin excelență. În primul set, de la Abraham la David, se arată că strămoșii lui Isus provin din Iuda. Și prima lectură scoate în evidență acest lucru. Ea povestește cum Iacob l-a binecuvântat pe al patrulea său fiu, Iuda, și a prezis că sceptrul nu se va îndepărta niciodată de descendența lui Iuda. Iuda este comparat de Iacob cu un leu întins, regele animalelor. Iar noi știm din Noul Testament, în special din Cartea Apocalipsului, că Isus este împlinirea acestei profeții a lui Iacob: Isus este Leul din tribul lui Iuda (Ap 5,5). Împărăția pe care Isus o instaurează este o împărăție veșnică.

Fiul lui David

Al doilea set de generații merge de la regele David la Iehonia. Acesta cuprinde povestea plină de tristețe a modului în care fiii regelui David au păcătuit împotriva lui Dumnezeu și au condus poporul la idolatrie. Dintre cele paisprezece nume, doar trei ies în evidență ca regi buni: David, Ezechia și Iosia. Relatările despre fiii regelui David sunt cuprinse în Prima și a Doua Carte a Regilor. În ciuda infidelității fiilor lui David, Domnul Dumnezeu a rămas credincios legământului prin care a jurat că Împărăția lui David va dura pentru veșnicie. Când Împărăția lui Dumnezeu a fost înfrântă, Ierusalimul distrus, iar iudeii exilați în Babilon, a fost o provocare să se vadă cum se va împlini jurământul lui Dumnezeu. Genealogia lui Matei arată cum Dumnezeu rămâne veșnic credincios promisiunilor Sale!

Fiul Mariei

Al treilea set de paisprezece generații se întinde de la exilul babilonian până la Isus, Fiul Mariei. Ultimul nume din genealogia lui Isus, înregistrat în Vechiul Testament, a fost Zorobabel. Zorobabel a fost nepotul regelui Iehonia și a condus poporul înapoi în Iuda după ce perșii i-au învins pe babilonieni. El nu a domnit ca rege ci a fost doar guvernator al Iudeii, care devenise vasal al babilonienilor. Dacă această parte a genealogiei nu se găsește în cărțile Vechiului Testament, atunci unde a găsit Matei această parte a genealogiei lui Isus? Răspunsul este probabil următorul. În secolul al II-lea î. Cr., fie în timpul persecuției lui Antioh al IV-lea, fie în timpul dinastiei hasmoneene care a urmat, unii dintre descendenții familiei regale a lui David au părăsit Ierusalimul și s-au stabilit într-un oraș din nordul Galileii pe care l-au numit „Nazaret”. Acest nume însemna „ramură” și reflecta speranța lor în profeții care prevesteau că o ramură sau un lăstar va ieși din copacul doborât al familiei regale a lui David. Acești urmași ai lui David purtau cu ei evidența privată a genealogiei lor. Când regele Irod cel Mare a venit la putere după Hasmonei, a distrus genealogiile oficiale ale iudeilor pentru a se asigura că nimeni nu-i poate contesta regalitatea și nu poate pretinde descendența regală din David. Genealogiile private ale neamului lui David din Nazaret au supraviețuit, iar Matei, colectorul de taxe din Cafarnaum, a reușit să le înregistreze. Deși lista de nume poate părea plictisitoare și repetitivă, ea este o evidență a mântuirii credincioase și milostive a lui Dumnezeu în ciuda infidelității copiilor Săi. Dumnezeu rămâne întotdeauna credincios și este gata să ne primească atunci când renunțăm la păcatul nostru și acceptăm îndurarea Sa.

Doamne Isuse, reflectând la istoria strămoșilor tăi, mă confrunt atât cu binele cât și cu răul. Chiar și cei mai măreți, precum Abraham , Iacob și David, nu au fost perfecți. Acest lucru mă încurajează în timp ce duc lupta cea bună și mă străduiesc să termin această cursă. Învrednicește-mă cu harul tău ca să pot fi sfânt precum Tatăl ceresc este Sfânt.

Când aud genealogia lui Isus, sunt indiferent față de istoria mântuirii descrisă în Vechiul Testament? Dacă da, de ce? Este plictisitoare sau de neînțeles? Am nevoie ca Dumnezeu să aprindă în inima mea o dorință arzătoare de a-L întâlni în Cuvântul Său revelat? Îmi pot face timp în acest nou an liturgic să citesc Biblia, să citesc un comentariu bun despre Vechiul Testament, sau să ascult podcastul Biblia zilnică sau Noua Traducere Românească a Bibliei în drumul meu spre muncă?

Material pregătit după o traducere și adaptare a unui text publicat pe site-ul:

www.epriest.com 

Urmăriți și: