HARUL ESTE „CHEIA” DE ÎNȚELEGERE
Cel Puternic mi-a făcut lucruri mari.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 1,46-56
În acel timp, Maria a spus: “Sufletul meu îl preamăreşte pe Domnul 47 şi duhul meu tresaltă de bucurie în Dumnezeu, Mântuitorul meu, 48 căci a privit la smerenia slujitoarei sale. Iată, de acum toate popoarele mă vor numi fericită, 49 căci mi-a făcut lucruri mari Cel Atotputernic, şi numele lui e sfânt! 50 Milostivirea lui rămâne din neam în neam peste cei ce se tem de el. 51 A arătat puterea braţului său: i-a risipit pe cei mândri în cugetul inimii lor, 52 i-a dat jos de pe tron pe cei puternici şi i-a înălţat pe cei smeriţi; 53 pe cei flămânzi i-a copleşit cu bunuri, iar pe cei bogaţi i-a lăsat cu mâinile goale. 54 L-a sprijinit pe Israel, slujitorul său, amintindu-şi de îndurarea sa, 55 după cum a promis părinţilor noştri, lui Abraham şi urmaşilor lui în veci”. 56 Maria a rămas cu ea cam trei luni, apoi s-a întors la casa ei.
Cuvântul Domnului
Te iubesc, Doamne, pentru că tu m-ai iubit mai întâi. Mi-ai permis să constat mâna ta providențială în atâtea evenimente din viață; cum aș putea să nu cred în tine? Aceste zile de Advent au trecut atât de repede. Ești aproape în pragul ușii mele, gata să bați la ușă. Vreau să fiu pregătit pentru sosirea ta de Crăciun. De aceea, îmi exprim umila rugăminte înaintea ta. Doamne Isuse, umple-mi inima de recunoștință.
Cuvântul cheie: „Mulțumesc!”
Magnificat, și de fapt întreaga istorie a mântuirii, poate fi rezumată în cuvântul „har”. Acesta este adevăratul motiv al Crăciunului. Dumnezeu privește cu îngăduință (sau bunăvoință) spre omenire. De multe ori, credem că viața noastră spirituală constă în efortul pe care îl depunem pentru a deveni plăcuți în ochii lui Dumnezeu, atrăgând asupra noastră binecuvântările Sale. Acest lucru ar însemna că, într-un fel, ne asigurăm propria creștere în sfințenie. Dar nu este așa! Dumnezeu nu este niciodată „obligat” să ne acorde harul său. Noi nu „merităm” nimic de la Dumnezeu. Viața noastră spirituală trebuie să implice a ne prezenta în fața lui Dumnezeu așa cum suntem cu adevărat: păcătoși. Prezentând slăbiciunea noastră înaintea atotputerniciei sale, atragem bunăvoința sa, care ne ridică din mizeria noastră și ne adoptă ca și copii ai săi. Aceasta este ceea ce s-a întâmplat atunci când Domnul „a privit cu îngăduință la smerenia slujitoarei sale (Maria)”.
Darul lui Dumnezeu
Pentru a arăta imensa iubire față de noi și pentru a ni se dărui pe sine, Dumnezeu a devenit unul dintre noi. Iubirea îi determină pe îndrăgostiți să devină tot mai asemănători cu persoana iubită. Cum putea Dumnezeu să devină mai asemănător creaturii sale iubite? El nu numai că a devenit om, dar a împărtășit soarta celui mai sărac dintre săraci. Foarte puțini oameni, chiar și dintre cei mai săraci, s-au născut într-un grajd. Câți copii sunt puși în staulul de hrănire al unei vaci sau al unui cal? Ei bine, exact asta este o iesle. Deși era bogat (era Dumnezeu atotputernic), a devenit sărac, pentru a ne îmbogăți. Trebuie să ne întrebăm ce facem pentru a deveni mai asemănători cu Preaiubitul nostru Domn? Ce facem pentru a-l imita pe Cristos în dăruirea de sine? Am învățat să lăsăm deoparte capriciile și mofturile noastre pentru a îndeplini ceea ce aduce bucurie soțului, copiilor sau părinților noștri? Acestea sunt modalități concrete prin care ne putem pregăti pentru un Crăciun plin de har.
Binecuvântări din belșug
Restul imnului Magnificat reprezintă o preamărire adusă lui Dumnezeu, recunoscând binefacerile pe care le acordă celor care îl iubesc. Toate generațiile vor spune despre noi că suntem „binecuvântați”… Dumnezeu își va arăta puterea brațului său, îi va ridica pe cei umili, iar pe cei flămânzi îi va sătura cu bunătăți… Avem cu adevărat atât de multe lucruri pentru care trebuie să fim recunoscători. Provocarea pe care o reprezintă viața noastră de credință este să fim permanent conștienți de binecuvântările primite și să pecetluim acțiunile noastre cu pecetea recunoștinței. Îl glorificăm pe Dumnezeu și îl binecuvântăm atunci când ne străduim cu adevărat să acționăm în conformitate cu tot binele pe care Domnul l-a realizat în viața noastră. Abia atunci, ceilalți, la rândul lor, ne vor numi binecuvântați, pentru că atitudinea noastră filială îi permite lui Dumnezeu să acționeze și să facă și mai mult bine prin noi.
Țin cont de numeroasele binecuvântări pe care le-am primit? Caut cu adevărat să îl „răsplătesc” pe Dumnezeu prin supunere și colaborare și sunt conștient că, în schimb, El va realiza și mai mult bine și mă va binecuvânta și mai mult?
Doamne, în timp ce îmi pregătesc sufletul pentru venirea ta de Crăciun, te invit să intri și în umila locuință a sufletului meu. Te rog să nu treci mai departe fără să reverși, binecuvântările tale asupra bietului meu suflet. Am nevoie de harul tău. Astăzi, participând la Sfânta Liturghie, doresc să primesc măcar o fărâmă din Ospățul tău. Primește-mi recunoștința și preamărirea pe care ți le exprim pentru mila ta infinită.
Astăzi, din recunoștință pentru multele binecuvântări pe care le-am primit, voi oferi ceva bun cuiva aflat în nevoie.
Urmăriți și: