IDENTITATE

În timpul celor patruzeci de zile petrecute în pustiu, Isus a avut de suportat cu siguranță multe ispite subtile. Dar, la sfârșitul celor patruzeci de zile, Diavolul s-a apropiat de Domnul într-o ultimă încercare de a-L învinge. Prima ispită a început cu o subtilă punere sub semnul întrebării a identității preasfinte a lui Isus ca Fiu al lui Dumnezeu. Diavolul i-a spus: Dacă Tu ești Fiul lui Dumnezeu… Începând afirmația cu: Dacă ești…, Diavolul a pus la îndoială, în esență, identitatea dumnezeiască a lui Isus. Aceasta a fost o încercare de a-l provoca sub aspectul mândriei pe Isus, chiar păcatul care a dus la alungarea Diavolului din Rai.

Deși Isus nu a lăsat ca punerea sub semnul întrebării a identității Sale Preasfinte să-L afecteze, aceasta rămâne o ispită cu care noi ne confruntăm cu toții și pe care de prea multe ori nu reușim să o învingem. Adesea, ne confruntăm cu lipsa încrederii de noi înșine. Atunci când cineva ne contestă, se îndoiește de calitățile noastre, nu este de acord cu noi, ne ridiculizează, ne denigrează sau ne pune la îndoială chiar buna noastră intenție, ca o consecință a mândriei din noi, suntem tentați să reacționăm cu furie sau chiar cu disperare. Însă, dacă știm cine suntem, dacă ne vedem așa cum ne vede Dumnezeu, atunci nu vom accepta niciodată ca falsele opinii sau judecata greșită a celorlalți să ne afecteze.

Cine suntem? Suntem fii și fiice ale lui Dumnezeu. Am fost primiți de Tatăl în noua familie a harului și a Adevărului. Este adevărat, suntem, de asemenea, păcătoși – dar păcătoși care au fost iertați ori de câte ori ne-am căit și ne-am întors la Dumnezeu. Descoperim o mare eliberare în cunoașterea propriei noastre identități.

Provocările la adresa demnității și identității noastre pot veni adesea sub forma unor ispite, cum ar fi: Nu ești bun de nimic… Nu poți face nimic bine… Nimeni nu te place… Nu vei reuși niciodată să-ți învingi pornirile păcătoase… Dumnezeu este atât de dezamăgit de tine…, etc. Când suntem ispitiți cu astfel de minciuni, există riscul să ne îndoim de noi înșine și de dragostea desăvârșită a lui Dumnezeu față de noi, ajungând să cădem pradă disperării. Disperarea și neîncrederea față de propria noastră persoană sunt manifestări subtile ale mândriei. Smerenia este cheia unei adevărate cunoașteri de noi înșine autentice și a asumării identității noastre de copii ai lui Dumnezeu. Smerenia nu este altceva decât recunoaștere profundă a ceea ce suntem în lumina Adevărului. Isus a știut Cine era și nu a permis Celui Rău să îi trezească vreo îndoială. Și noi trebuie să ne străduim să procedăm la fel.

Meditați la gândurile lui Isus în timp ce suporta ca Satana să pună la îndoială identitatea sa. Isus nu a uitat niciodată Cine era. Aceeași trebuie să fie și preocuparea noastră. Suntem copii prețioși și iubiți ai lui Dumnezeu. Suntem înzestrați cu har și copleșiți de îndurare. Avem mare nevoie de îndurarea lui Dumnezeu. Suntem iertați de fiecare dată când ne căim cu sinceritate de păcatele noastre și le mărturisim. Dumnezeu ne iubește și nicio minciună a Celui Rău nu va schimba acest lucru. Practicați și astăzi virtutea smereniei, căci smerenia este virtutea prin care putem învinge minciunile cu privire la noi și ne ajută să ne vedem așa cum suntem cu adevărat, așa cum ne vede Dumnezeu. Smerenia Domnului Isus a fost exemplară; să ne străduim să-l imităm pe Domnul în fiecare zi.