ÎMPĂRTĂȘANIA LUI FRANCISCO

În cea de-a treia apariție a Îngerului copiilor de la Fatima – la A Loca do Cabeco –, i-a împărtășit. Lui Francisco și Jacintei le-a dat să bea din potir sângele care căzuse din ostia pe care i-a dat-o Luciei.

Puțin după aceea, Francisco a întrebat-o pe verișoara lui:

– Îngerul fie ți-a dat sfânta Împărtășanie, dar mie și Jacintei ce ne-a dat?

– Tot sfânta Împărtășanie a fost – răspunse Iacinta cu o bucurie de nespus. Nu vezi că era sângele care picura din ostie?

– Eu simțeam că Dumnezeu este în mine, dar nu știam cum – răspunse Francisco.

„Eu simțeam că Dumnezeu este în mine, dar nu știam cum”. Dumnezeu – Domnul și Stăpânul Universului -, în mine. Să știi cum, contează. Să-l simți este îmbucurător. Să știi că este prezent este esențial, însă cel mai important e că este prezent. De fiecare dată când mă împărtășesc, Dumnezeu este în mine, îl am pe Dumnezeu înăuntru. Nu există între îndrăgostiți îmbrățișare atât de deplină, profundă și impresionantă cum este cea pe care o primim de la Isus în sfânta Împărtășanie. 

În ea ne contopim cu el pentru a deveni ceea ce mâncăm, pentru ca „el să crească și să nu dispară”.