ÎMPREUNĂ ȘI SINGURI

Cardinalul Ratzinger, Papa Benedict al XVI-Iea, în „Euharistia, centru al vieții”, redă o întâmplare foarte elocventă de-a unui prieten de-al său. Acest prieten locuia într-un oraș foarte populat. Într-o zi, ieșid din casă, se întâlni cu un vecin de bloc pe care îl salută bucuros:

– Bună ziua!

Vecinul, privindu-l surprins, îi spuse:

– Vă înșelați!

Acolo unde oamenii nu sunt decât o mulțime, o masă, salutul se transformă în eroare… Toți știm că orașele noastre s-au transformat în locuri de singurătate… Nicăieri altundeva oamenii nu stau atât de singuri și abandonați ca în aceste blocuri mari în care majoritatea se văd nevoiți să trăiască în mod colectiv (Cardinalul Ratzinger).

Noi, creștinii, avem aici o mare responsabilitate: să umanizăm puțin această lume a noastră, să promovăm prietenia și fraternitatea cu vecinii noștri și între ei. Aceasta constituie deja un apostolat.

Isus și-a început apostolatul înconjurându-se de prieteni. A fost primul pas în munca sa și el însuși ne spune că ne vede și ne privește ca prieteni ai săi.