ÎN UNIRE CU DOMNUL

LECTURA I
Vor mânca şi va mai rămâne!
Citire din cartea a doua a Regilor 4,42-44
În zilele acelea, a venit un om din Baal-Şalişa. A adus pâine la omul lui Dumnezeu, pâine din primele roade ale pământului, douăzeci de pâini de orz şi spice în sacul său. Elizeu a zis: “Dă oamenilor să mănânce!” 43 Slujitorul său a răspuns: “Cum pot să dau aceasta la o sută de oameni?” Dar Elizeu a zis: “Dă oamenilor să mănânce! Căci aşa spune Domnul: «Vor mânca şi va mai rămâne»”. 44 Atunci le-a pus în faţa lor; ei au mâncat şi a mai rămas, după cuvântul Domnului.
Cuvântul Domnului
PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 144(145),10-11.15-16.17-18 (R.: 16)
R.: Tu deschizi, Doamne, mâinile tale şi saturi cu dărnicie orice vietate.
10 Să te laude pe tine, Doamne, toate lucrările tale
şi credincioşii tăi să te binecuvânteze;
11 să facă cunoscută gloria domniei tale
şi să vorbească despre puterea ta! R.
15 Ochii tuturor sunt îndreptaţi spre tine în aşteptare,
tu le dai hrană la vreme potrivită.
16 Tu deschizi mâinile tale
şi saturi cu dărnicie orice vietate. R.
17 Drept este Domnul pe toate căile sale
şi credincios în toate lucrările sale.
18 Domnul este alături de toţi cei care-l cheamă,
de toţi cei care-l cheamă în adevăr. R.
LECTURA A II-A
Este un singur trup, un singur Domn, o singură credinţă, un singur Botez.
Citire din Scrisoarea sfântului apostol Paul către Efeseni 4,1-6
Fraţilor, aşadar, vă îndemn, eu, prizonierul în Domnul, să umblaţi în mod vrednic de chemarea pe care aţi primit-o: 2 cu toată umilinţa şi blândeţea, cu îndelungă răbdare, îngăduindu-vă unii pe alţii în iubire, 3 străduindu-vă să păstraţi unitatea Duhului în legătura păcii. 4 Este un singur trup şi un singur Duh, după cum aţi şi fost chemaţi la o singură speranţă, aceea a chemării voastre. 5 Este un singur Domn, o singură credinţă, un singur Botez, 6 un singur Dumnezeu şi Tată al tuturor, care este peste toate, prin toţi şi în toţi.
Cuvântul Domnului
ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE Lc 7,16bc
(Aleluia) Un mare profet s-a ridicat printre noi şi Dumnezeu a vizitat poporul său. (Aleluia)
EVANGHELIA
Au împărţit celor care şedeau cât a voit fiecare.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 6,1-15
În acel timp, Isus a trecut pe malul celălalt al Mării Galileii sau a Tiberiadei. 2 Îl urma o mulţime mare pentru că văzuse semnele pe care le făcuse cu bolnavii. 3 Isus s-a urcat pe munte şi s-a aşezat acolo împreună cu discipolii lui. 4 Paştele, sărbătoarea iudeilor, era aproape. 5 Ridicându-şi ochii şi văzând că o mulţime mare venea după el, Isus i-a zis lui Filip: “De unde vom cumpăra pâini ca aceştia să mănânce?” 6 Însă spunea aceasta punându-l la încercare; de fapt, el ştia ce avea de gând să facă. 7 Filip i-a răspuns: “Nu le-ar ajunge pâine de două sute de dinari ca să ia fiecare câte puţin”. 8 Unul dintre discipolii lui, Andrei, fratele lui Simon Petru, i-a zis: 9 “Este aici un copilaş care are cinci pâini de orz şi doi peştişori. Însă ce sunt acestea pentru atâţia?” 10 Isus a zis: “Faceţi-i pe oameni să se aşeze!” În locul acela era multă iarbă. Aşadar, s-au aşezat bărbaţii, în număr cam de cinci mii. 11 Isus a luat pâinile şi, mulţumind, le-a dat celor aşezaţi; la fel şi din peştişori, cât a voit fiecare. 12 Când s-au săturat, le-a spus discipolilor săi: “Adunaţi bucăţile rămase, ca să nu se piardă nimic!” 13 Aşadar, au adunat şi au umplut douăsprezece coşuri cu bucăţi care au rămas de la cei ce mâncaseră din cele cinci pâini de orz. 14 Văzând semnul pe care îl făcuse, oamenii spuneau: “Cu adevărat, acesta este profetul care vine în lume!” 15 Aşadar, cunoscând că au să vină şi să-l ia cu forţa ca să-l facă rege, Isus s-a retras din nou pe munte, el singur.
Cuvântul Domnului
Doamne Dumnezeule, îți mulțumesc pentru darul „Noi Mane” oferită prin Mesia. Nu merit acest Mare Dar. Sunt copleșit de comuniunea la care mă chemi prin Fiul tău, în unire cu Duhul Sfânt.
Noul Moise
În următoarele cinci duminici vom luăm „o pauză” de la citirea Evangheliei după Sfântul Marcu și fragmentele evanghelice vor fi luate din Capitolul 6 al Evangheliei după Sfântul Ioan. Astăzi, citim despre miracolul înmulțirii pâinilor și a hrănirii celor cinci mii de oameni. Pentru a înțelege această minune este bine să ne amintim că oamenii din vremea lui Isus se așteptau ca Mesia să reactualizeze miracolul manei. Ei credeau că „mana care încetase să coboare în timpul lui Iosua va ajunge să cadă din nou, din cer” (Pitre, Jesus and the Jewish Roots of the Eucharist, 86). Acest lucru însemna că Mesia avea să fie un Nou Moise, care va iniția un Nou Exod către un Nou Tărâm făgăduit și va furniza o Nouă Mană drept hrană pentru această călătorie. Miracolul amintit astăzi anticipă Cina cea de Taină, când Isus avea să ofere nu doar pâinea care ne va susține pentru o singură zi, ci Pâinea Vieții, Trupul și Sângele Său, care ne oferă viața veșnică.
Noul Elizeu
Miracolul consemnat în prima lectură îl indică pe Isus drept Noul Elizeu. Elizeu a reușit să facă un miracol și să hrănească 100 de oameni cu 20 de pâini de orz. Acesta a fost unul dintre cele 16 miracole pe care le-a făcut Elizeu. Miracolele lui Isus le întrec pe cele ale lui Elizeu. Isus folosește cu 25% mai puțină pâine pentru a hrăni de 50 de ori mai mulți oameni! Predecesorul lui Elizeu a fost Ilie, care prefigurează slujirea și predica lui Ioan Botezătorul. „Ilie a fost un profet al judecății și al dreptății, în timp ce Elizeu a fost un profet al milostivirii și îndurării. Astfel, Ilie a făcut relativ puține minuni pline de îndurare și milostivire (1Rg 17,8-24), însă este amintit pentru că a invocat focul din cer de mai multe ori, că i-a ucis pe profeții lui Baal și a rostit oracole de judecată și condamnare împotriva lui Ahab și Ahazia (1Rg 18). Elizeu, pe de altă parte, a avut o vastă slujire, plină de îndurare, în care oferit putere femeilor sterile de a concepe, vindecare celor bolnavi, a înviat pe cei morți, a dat hrană celor flămânzi, a obținut salvarea celor otrăviți și a arătat iertare dușmanilor (2Rg 6,21-23). Autorii Evangheliilor au recunoscut acest model și aplicabilitatea sa slujirii lui Ioan Botezătorul, profet al judecății (cf. Mt 3,7-12), și lui Isus din Nazaret, profet al îndurării (cf. Mt 11,28-30)” (Bergsma și Pitre, A Catholic Introduction to the Bible: The Old Testament, 421-422).
Un trup și un suflet
În a doua lectură, Sfântul Apostol Paul, în Scrisoarea către Efeseni, amintește ceea ce Dumnezeu a făcut pentru noi, prin Cristos (Ef 1-3) și de modul în care ar trebui să ne comportăm (Ef 4-6) (Williamson, Ephesians, 105). „Cristos Înălțat îl trimite Duhul Sfânt, iar puterea sa cerească de a sfinți și mântui devine operantă, prin Botez, în viața fiecărui om (Prothro, The Apostle Paul and His Letters, 177). Trebuie să practicăm virtuțile umilinței, blândeții, răbdării și iubirii. Mai presus de toate, trebuie să rămânem uniți. Suntem un singur Trup, împărtășim un singur Duh, ni s-a dat o singură speranță, avem un singur Domn, mărturisim o singură credință, am primit un singur Botez și avem un singur Dumnezeu și Tată.
Doamne Isuse, întărește unitatea Bisericii Tale și vindecă rănile provocate de diviziuni. Sunt întristat văzând influența celui rău în sânul Bisericii, încercând să ne dezbine. Inspiră-mă pentru a ști ce și cum să spun și să îi întâmpin pe frații și surorile mele în spirit de adevăr, dreptate și iubire.
Am o înțelegere corectă cu privire la ceea ce unește diferitele confesiuni creștine și ceea ce le dezbină?
Pot să dedic timp în această săptămână pentru a învăța despre istoria Bisericii și despre Reforma Protestantă?
Știu ce cred cei din diferitele confesiuni – luteranii, anglicanii, metodiștii, baptiștii, etc. – și ce propun ca învățătură?
Știu ce mă învață Sfânta Biserică Catolică cu privire la mântuire, har și sacramente?
Material pregătit după o traducere și adaptare a unui text publicat pe site-ul:
Urmăriți și:
