ÎNAINTE ȘI DUPĂ

Îl întreba într-o zi cel care a fost episcop de Malaga, D. Manuel Gonzalez, jumătate în serios, jumătate în glumă, pe un puști care primise deja prima Împărtășanie:

– Ascultă, dar acele minciunele și ștrengării, acele încăpățânări și mofturi, acele răspunsuri de genul „n-am chef…”?

Iar puștiul, foarte serios, îi întrerupse întrebările pentru a-i spune, subliniind fiecare cuvânt:

– Asta… era înainte… când eu nu mă împărtășeam!

O fetiță de unsprezece ani, care mergea în fiecare zi la sfânta Liturghie, spunea că obișnuia să-i ceară Domnului după ce se împărtășea: „fă-mi vânt pentru douăzeci și patru de ore”.

Domnul vine la noi în sfânta Împărtășanie ca să ne schimbe, ca să ne divinizeze. Ce nu ar face dacă l-am lăsa și i-am susține acțiunea!

Între înainte și după fiecare împărtășanie ar trebui să se observe o schimbare, poate mică, dar schimbare. Dacă nu se observă, nu e din lipsă de putere și de eficacitate a împărtășaniei, ci pentru că nu mergem tocmai pentru aceasta: pentru a ne schimba, pentru a ne desăvârși, pentru a căuta „vânt”.