ÎNCOTRO MĂ ÎNDREPT?

Se povestește despre Chesterton că, odată, călătorind cu trenul, când controlorul i-a cerut biletul, a început să-l caute prin toate buzunarele, fără să-l găsească. Începea să devină nervos. Atunci controlorul îi spuse:
– Nu vă îngrijorați. Cu siguranță că îl aveți. Voi controla biletele celorlalți pasageri și apoi revin. Dar nu vă faceți griji, nu vă voi pune să-l plătiți.
– Bine, dar nu mă îngrijorează faptul că trebuie să-l plătesc – reluă Chesterton. Problema e că am uitat unde merg și aveam nevoie de bilet ca să aflu.
Câți oameni nu merg prin viață fără să știe încotro merg!
Să greșești stația de coborâre într-o călătorie cu trenul are o importanță relativă: ne poate face să pierdem câteva ceasuri. A greși sensul, scopul vieții, este foarte serios: presupune să ne pierdem viața și veșnicia.
Agustin Filgueiras Pita, De vorbă cu Isus, Sapientia, Iași, 2013
