ÎNCREDERE ÎN CEL CARE NE OCROTEȘTE
EVANGHELIA
De ce faceţi ceea ce nu este permis sâmbăta?
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 6,1-5
Într-o zi de sâmbătă, Isus trecea printre lanuri, iar discipolii lui rupeau spice şi, frecându-le în mâini, le mâncau. 2 Însă unii dintre farisei au spus: “De ce faceţi ceea ce nu este permis sâmbăta?” 3 Răspunzând, Isus le-a zis: “Nu aţi citit ce a făcut David când era flămând, el şi cei care erau cu el, 4 când a intrat în casa lui Dumnezeu şi, luând pâinile punerii înainte, pe care nu era permis să le mănânce decât numai preoţii, a mâncat şi a dat şi celor ce erau cu el?” 5 Şi le-a spus: “Fiul Omului este stăpânul sâmbetei”.
Cuvântul Domnului
Doamne Isuse, îți mulțumesc pentru onoarea oferită de a mă putea ruga înaintea ta. Am permanent nevoie de tine. Tu ești stânca mea, puterea mea și bucuria mea. Te rog să-mi mărești credința, speranța și iubirea, astfel încât să mă pot încrede tot mai mult pe tine în tot ceea ce fac.
Simplitatea inimii
Există un contrast puternic între ipocrizia fariseilor și simplitatea apostolilor. Problema nu era zelul fariseilor față de Lege. Într-un alt fragment evanghelic, Isus a apărat autoritatea lor de a învăța: „Cărturarii şi fariseii s-au aşezat pe catedra lui Moise. 3 Faceţi şi împliniţi tot ce vă spun ei” (Mt 23,2-3a). Problema era dată de dispoziția lor. Domnul a continuat: „dar nu faceţi după faptele lor, pentru că ei spun, şi nu fac! 4 Ei leagă poveri apăsătoare şi greu de purtat şi le pun pe umerii oamenilor, iar ei nu vor să le mişte nici cu un deget” (Mt 23,3b-4). Fariseii păreau să-și exercite autoritatea într-un mod autoritar și asupritor față de ceilalți, în timp își permiteau multă libertate de „manevră” (cf. Mt 15,3-6). Din nou, acest fragment evanghelic arată critica pe care aceștia o aduceau, cu îndârjire, la adresa apostolilor. În ceea ce-i privește, apostolii, înfometați, au întins pur și simplu mâna după ceva de mâncare. În timp ce apostolii aveau propriile lor probleme legate cu ambiția și vanitatea (cf. Mc 9,34), în ei a rămas o anumită simplitate copilărească, născută din sinceritate (cf. In 1,47).
Apărându-și propria identitate
Fariseii și cărturarii îl atacau frecvent pe Isus, acuzându-l că este posedat sau că și-a pierdut mințile, întinzându-i capcane verbale și altele asemenea (cf. Mt 12,24; Mc 12,14). În astfel de cazuri, Domnul i-a suportat cu multă răbdare, deși le corecta erorile și le semnala ipocrizia. Cu toate acestea, atunci când fariseii i-au atacat pe apostoli, Isus nu a ezitat să le vină, repede și ferm, ucenicilor, în ajutor. În fragmentul evanghelic de astăzi Domnul le-a apărat nevoia de ași astâmpăra foamea. Într-un alt fragment, Isus a venit rapid în ajutorul lui Petru care era confuz cu privire la plata, inclusiv de către Domnul, a taxei pentru templu, făcând un miracol (cf. Mt 17,24-26). Când Iuda a condus garda templului pentru a-l aresta pe Domnul în Grădina Ghetsemani, Domnul a declarat că El era cel pentru care veniseră, astfel încât să îi lase pe apostoli să plece (cf. In 18,8). Isus îngăduie să suferim, urmându-l, dar ne protejează și ne întărește în călătoria noastră. Domnul are grijă de ai săi!
Stăpânul sâmbetei
„Fiul Omului este stăpânul sâmbetei”. De-a lungul vieții sale publice, Isus și-a afirmat frecvent autoritatea. De mai multe ori, Domnul a spus sau a lăsat să se înțeleagă acest lucru: „Moise a spus… dar eu vă spun…” (cf. Mt 5,21-22; Mt 5,27-28; Mt 19,7-9). El a declarat fără ambiguitate că este o autoritate mai mare decât Moise. La fel, în acest fragment evanghelic, argumentul suprem al lui Isus, în apărarea apostolilor săi, a fost propria autoritate. Aceeași relație este valabilă și între Isus și Biserica sa. Biserica are autoritatea și puterea din legătura sa cu Domnul, iar Isus a promis că va menține această legătură cu Biserica până la sfârșitul veacurilor (cf. Mt 28,20). Încrederea noastră în Biserică este înrădăcinată în încrederea noastră în Isus și în promisiunile sale.
Doamne Isuse, îți mulțumesc pentru dragostea ta protectoare și providențială. Nu îngădui să fiu ispitit mai mult decât sunt capabil să rezist. Mereu ai venit în ajutorul meu. Te rog să mă ajuți să cresc în simplitatea inimii, astfel încât să pot evita capcanele ipocriziei și ale nesincerității. Îmi dau seama că am nevoie de purificare și mă încredințez în mâinile tale iubitoare.
Doamne, astăzi, prin harul tău, voi încerca să cresc în simplitate, învățând să râd de mine însumi și, când se ivește ocazia, să nu mă iau mult prea în serios.
Pentru o reflecție suplimentară:
Citiți Simplitate.
Material pregătit după o traducere adaptată a unui text publicat pe site-ul:
Urmăriți și: