ÎNCURAJĂRI
15 OCTOMBRIE

Doi prieteni se văd după câteva luni bune:
– Ce ai de ești atât de deprimat?
– Păi, mi-a spus doctorul că mai am de trăit două luni.
– Stai calm, omule, că două luni zboară ca gândul.
Există oameni care, chiar și atunci când vor să mângâie, rănesc. Nu este de ajuns să vrei să faci binele. Trebuie să înveți să o faci. Uneori, chiar dacă intenția este de a încuraja, prin modul de a o face rezultă deprimant.
Trebuie să mă pun în locul celuilalt pentru a căuta să aflu efectul pe care-l vor produce cuvintele mele. Afecțiunea este cea care ne adaptează pupilele pentru a putea vedea cu ochii celui la care ținem. Dragostea ne face pedagogi experți.
Agustin Filgueiras Pita, De vorbă cu Isus, Sapientia – Iași, 2013
