INSTRUIRE DUBIOASĂ

Pe Rafael, la cei cinci ani ai săi, părinții îl schimbă la o altă școală. În prima zi când merge la noua școală, ajungând acasă, mama îl întreabă:
– Cum e la noua școală, Rafa? Ai învățat multe lucruri?
– Da. Am învățat cuvinte noi, spuse micuțul.
– Normal, profesoara este foarte bună și, la fel ca astăzi, în fiecare zi te va învăța lucruri noi.
– Nu a fost profa cea care m-a învățat cuvintele noi, spuse Rafa. A fost un copil mai mare, în pauză.
De multe ori părinții uită că fiii lor, pe lângă a fi copiii lor, sunt de asemenea ai timpului, ai ambientului în care le este dat să trăiască.
Prietenii pot face mult bine sau mult rău. Depinde de felul de prieteni cu care cineva se înconjoară.
Cu cât mai negativă este presiunea ambientului exterior, cu atât mai multă forță interioară este nevoie în propria formare.
Agustin Filgueiras Pita, De vorbă cu Isus, Sapientia – Iași, 2014
