INSULTA

Doi medici, într-un cerc de prieteni, se iau la ceartă în timpul unei discuții. Deodată, unul dintre ei, aprins, îi spune celuilalt:

– Tu nu ești medic; ești veterinar!

Cel vizat, adresându-se unuia dintre prietenii săi de față, îi spune foarte serios:

– Apără-te! Te insultă!

– Pe mine? întreabă surprins prietenul. Pe tine te-a făcut veterinar!

– Tocmai! Pe mine nu mă afectează că mă face veterinar, însă pe tine ar trebui să te deranjeze: ești unul dintre pacienții mei.

Atunci când se aruncă o piatră, se poate calcula, cu mai mare sau mai mică precizie, până unde va ajunge.

În cazul injuriilor, al calomniilor, al minciunilor, este practic imposibil să prevezi bătaia. Pot să ajungă foarte departe și să facă să sufere mulți oameni.

Dacă cineva nu păcătuiește cu cuvântul, este un bărbat perfect, capabil să-și stăpânească cu înfrânarea întreg trupul său. Cailor le punem căluș în gură ca să ne asculte și, în felul acesta, le stăpânim întregul trup… Tot așa, și limba, fiind un membru mic, îndrăznește lucruri mari…

Din aceeași gură ies binecuvântarea și blestemul. Aceasta, frații mei, nu trebuie să fie așa: Oare izvorul dă prin aceeași jgheab și apă dulce și apă amară? (Iac 3,2-3 și 10-11).