ÎNTÂLNINDU-L PE DUMNEZEU

Un bătrân rabin evreu moare și, întâlnindu-l pe Dumnezeu în paradis, îi povestește viața sa.

– Cel mai mare rău care mi s-a întâmplat a fost că fiul meu s-a convertit la creștinism, iar eu a trebuit să-l dezmoștenesc.

– Da, te înțeleg perfect, întrucât și mie mi s-a întâmplat la fel – răspunse Dumnezeu.

– Și ce-ai făcut? îl întrebă evreul.

– La fel ca tine: un nou testament…

Moștenirea bătrânului evreu, fără dubiu, trebuia să fie limitată. „Moștenirea” lui Dumnezeu este Dumnezeu însuși și, ca atare, infinită. Rabinul nu putea să-i lase unuia ceea ce-i lăsa altuia. Trebuia să-l dezmoștenească pe primul, ca să-l facă moștenitor pe cel de-al doilea. Dumnezeu nu are trebuință, nici nu vrea să dezmoștenească pe nimeni. Noul Testament este și pentru poporul iudeu, destinatarii celui Vechi.

Ceea ce face Noul Testament este să deschidă această „moștenire divină”, slava, tuturor oamenilor. „Dumnezeu vrea ca toți oamenii să se mântuiască și să ajungă la cunoașterea adevărului” (1Tim 2,4).

Ca această dorință a lui Dumnezeu să se realizeze, depinde de tine și de mine: Dumnezeu respectă libertatea ta și a mea. Eu am norocul de a cunoaște aceste planuri ale lui Dumnezeu. Ce anume fac, ca să se împlinească?