LECTURA I
Regina din Saba a văzut toată înţelepciunea lui Solomon.
Citire din cartea întâi a Regilor 10,1-10
În zilele acelea, regina din Saba a auzit de faima lui Solomon, datorată numelui Domnului, şi a venit să-l încerce prin ghicitori. 2 A sosit la Ierusalim cu foarte multe bogăţii: cu cămile care aduceau mirodenii, aur foarte mult şi pietre preţioase. A venit la Solomon şi i-a spus tot ceea ce avea pe inimă. 3 Solomon i-a explicat toate cuvintele sale. Nu a fost niciun cuvânt ascuns pentru rege pe care să nu i-l explice. 4 Regina din Saba a văzut toată înţelepciunea lui Solomon şi palatul pe care îl construise, 5 hrana de la masa lui, locuinţa slujitorilor lui, ordinea slujirii sale, hainele lor, paharnicii lui şi arderile de tot pe care le aducea la templul Domnului şi a rămas fără suflare. 6 A zis regelui: “Este adevărat cuvântul pe care l-am auzit în ţara mea despre lucrările tale şi despre înţelepciunea ta. 7 Dar nu dădeam crezare cuvintelor până n-am venit şi n-am văzut cu ochii mei. Iată, nu mi s-a spus nici jumătate! Tu întreci în înţelepciune şi bunătate renumele pe care l-am auzit. 8 Fericiţi sunt oamenii tăi şi fericiţi sunt slujitorii tăi care stau în faţa ta mereu şi ascultă înţelepciunea ta! 9 Binecuvântat să fie Domnul Dumnezeul tău căruia i-a plăcut de tine ca să te pună pe tronul lui Israel! În iubirea veşnică a Domnului pentru Israel, te-a pus rege ca să judeci şi să faci dreptatea”. 10 Ea i-a dat regelui o sută douăzeci de talanţi de aur, foarte multe mirodenii şi pietre preţioase. N-au mai venit niciodată atâtea mirodenii ca acelea pe care le-a dat regina din Saba regelui Solomon.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 36(37),5-6.30-31.39-40 (R.: cf. 30a)
R.: Buzele celui drept vorbesc cu înţelepciune.

5 Încredinţează-i Domnului calea ta şi încrede-te în el,
şi el va duce la îndeplinire!
6
 El va face să răsară dreptatea ta ca lumina
şi judecata ta ca soarele la amiază. R.

30 Gura celui drept exprimă înţelepciunea
şi limba lui rosteşte judecata.
31 Legea Dumnezeului său este în inima lui
şi paşii lui nu şovăiesc. R.

39 Mântuirea celor drepţi vine de la Domnul,
el este ocrotitorul lor în timpul strâmtorării.
40 Domnul le vine în ajutor şi-i eliberează,
îi scapă de cei nelegiuiţi şi-i mântuieşte,
pentru că în el şi-au căutat refugiu. R.

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE In 17,17ba
(Aleluia) Adevăr este cuvântul tău, Doamne. Consacră-i în adevărul tău! (Aleluia)

EVANGHELIA
Ceea ce iese din om, aceea îl face pe om impur.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 7,14-23
În acel timp, Isus, chemând din nou mulţimea, le-a spus: “Ascultaţi-mă cu toţii şi înţelegeţi! 15 Nu este nimic în afara omului care, intrând în el, să-l poată face impur, însă cele care ies din om, acelea îl fac pe om impur. 16 Cine are urechi pentru a asculta, să asculte!” 17 Când a intrat în casă, plecând de la mulţime discipolii săi l-au întrebat despre parabolă, 18 iar el le-a spus: “Cum, şi voi sunteţi nepricepuţi? Nu înţelegeţi că tot ceea ce intră din afară în om nu poate să-l facă impur? 19 Deoarece nu intră în inimă, ci în trup şi apoi este eliminat în loc ascuns”. Astfel, declara pure toate alimentele. 20 Şi le-a mai zis: “Ceea ce iese din om, aceea îl face pe om impur. 21 Căci din inima omului ies: gândurile rele, desfrânările, furturile, crimele, 22 adulterele, lăcomiile, răutăţile, înşelăciunea, desfrâul, ochiul rău, blasfemia, îngâmfarea, necugetarea. 23 Toate aceste rele ies dinăuntru şi-l fac pe om impur”.

Cuvântul Domnului

Doamne Dumnezeule, tu ești izvorul întregii înțelepciuni. Numai cu ajutorul tău pot fi cu adevărat înțelept și pot judeca corect lucrurile acestei lumi. Acordă-mi darul înțelepciunii tale. Dăruiește-mi o inimă docilă și atentă față de îndemnurile Duhului tău Sfânt.

Regele Solomon și regina din Saba

Pe măsură ce citim Prima Carte a Regilor, vedem că lucrurile par să meargă bine în cazul lui Solomon. Domnia sa era reușită. A construit Templul și oamenii din vecinătate, precum regina din Saba, alergau la el pentru a vedea ce a realizat și pentru a-i asculta înțelepciunea. Prima lectură ne spune că Solomon a putut să-i explice totul și că regina a fost oarecum copleșită de toate acestea. La sfârșitul întâlnirii lor, ea la lăudat pe Dumnezeul lui Israel și s-a rugat ca Solomon să-și continue domnia cu dreptate și onestitate.

Înțelepciunea lui Solomon

Sunt patru cărți în Vechiul Testament care încearcă să rezume înțelepciunea lui Solomon. Prima este Cartea Proverbelor. Ea oferă instrucțiuni morale generale despre cum să trăim și adesea pune în contrast calea celor nesăbuiți cu cea a celor înțelepți. Calea celor nesăbuiți și mândri duce la răutate și la moarte, în timp ce calea celor înțelepți și umili duce la dreptate și viață. Cea de-a doua carte, Cartea Eclesiastului, este mai filozofică. Ea analizează dificila problemă a sensului vieții, cu atât mai mult cu cât moartea reprezintă destinul nostru final. Ea ne face să reflectăm la întrebări precum: Ce rost are să fii bun dacă totul se sfârșește în mormânt? De ce cei nedrepți par să prospere în această viață, în timp ce cei drepți și neprihăniți suferă și îndură persecuții? Cea de-a treia carte, Cântarea Cântărilor, este o parabolă despre dragostea care unește un mire regesc cu mireasa sa. Este o imagine a iubirii pe care Dumnezeu o are pentru noi, mireasa sa. Cea de-a patra carte, Înțelepciunea lui Solomon, răspunde la întrebările din Eclesiast și susține că cei nedrepți vor fi pedepsiți, dar cei drepți se vor bucura de viața împreună cu Dumnezeu după moarte (cf. Înț 3,1-9).

Noua Lege a lui Isus

După ce a discutat cu cărturarii și fariseii despre tradițiile omenești și după ce i-a găsit vinovați de ipocrizie, Isus învață acum mulțimea aceeași lecție printr-o parabolă pe care o va explica mai târziu discipolilor săi. El ne învață că mâncarea pe care o mâncăm nu ne poate pângări sau face necurați. Această învățătură a lui Isus contrazice mare parte din Legea lui Moise, care interzicea consumul multor lucruri, cum ar fi crustaceele și carnea de porc. Interdicțiile alimentare din vechea Lege a lui Moise au fost date din mai multe motive. Ele au fost date din motive de sănătate, pentru a proteja Israelul de influența națiunilor păgâne dar și ca penitență. Simbolizau, de asemenea, nevoia de delimitare de ceea ce este impur și necurat. Declarând toate alimentele curate, Isus duce Legea Veche la împlinire. În Noul Legământ, separarea protectoare a lui Israel de celelalte națiuni a fost îndepărtată. De asemenea, Isus ne învață că necurățenia vine din interior, din adâncul inimii noastre, și se manifestă prin cuvintele și acțiunile noastre păcătoase. Așa cum Israel, conform Legii Vechi a lui Moise, se detașa de anumite alimente, noi suntem chemați, conform Legii Noi a lui Isus, să ne detașăm de gândurile rele, de desfrânări, de furturi, de crime, de adulter, de lăcomie, de răutăţi, de înşelăciune, de desfrâu, de ochiul rău, de blasfemie, de îngâmfare și necugetare (cf Mc 7, 21-23).

Doamne Isuse, îți mulțumim că ai dus la îndeplinire Legea Veche și ai declarat toate alimentele curate! Ajută-mă să judec corect toate lucrurile din această lume. Ajută-mă să văd totul prin ochii tăi și cu o inimă ca a ta.

Putem să ne detașăm de păcat, însă nu doar prin forțele noastre, ci prin cooperarea cu harul divin. Trebuie să ne analizăm inimile în rugăciune. Acesta este locul nostru de întâlnire cu Dumnezeu. Ce găsim acolo? Cele treisprezece rele menționate de Isus astăzi? Sau cele douăsprezece roade ale Duhului – iubirea, veselia, pacea, stăruința, îndelunga-răbdare, bunătatea, blândețea, facerea de bine, fidelitatea, modestia, înfrânarea, curăția? (cf. Catehismul Bisericii Catolice, 1832).

Material pregătit după o traducere și adaptare a unui text publicat pe site-ul:

www.epriest.com 

Urmăriți și: