INTERZIS A FACE MINIUNI

Sfântului Anton de Padova îi sunt atribuite o mulțime de minuni. Se povestește chiar că, ajungând să facă excese, superiorul mănăstirii i-a interzis să mai înfăptuiască minuni.

Niciunui sfânt nu-i mai sunt atribuite atâtea fapte miraculoase: unele pe care le-a făcut el, multe pe care nu le-a făcut și câteva pe care le-au făcut alți sfinți. 

Din această ultimă categorie face parte următorul fapt, operă, din câte se pare, a sfântului Vincenŕiu Ferrer:

Într-o zi, pe când Anton se întorcea la mănăstire, un muncitor care lucra pe schelă, la înălțime, a alunecat și a căzut. Văzându-l, din aer, pe sfântul Anton care trecea, i-a spus: 

– Antoane, salvează-mă!

Sfântul Anton, ascultător față de interdicția superiorului său, i-a spus:

– Așteaptă, că mă duc să cer voie.

 Bietul muncitor rămase plutind în aer la șase sau șapte metri înălțime. Iar când călugărul Anton îi expuse superiorului său ceea ce se întâmpla, acesta, evident, îi spuse:

– Păi, bine, omule, dacă tot îl ții în aer, coboară-l!

Sfântul Anton era sfânt, însă nu era sfânt pentru că făcea minuni. Era sfânt pentru că trăia în mod sfânt viața de fiecare zi.

Din viața sfântului Iosif nu cunoaștem nicio minune. Mai bine spus, cunoaștem doar minunea extraordinarei sale fidelități față de ceea ce Dumnezeu i-a cerut în fiecare moment.

Aceasta este, fără îndoială, cea mai mare minune a fiecărui sfânt și aceasta este marea minune pe care toți putem și trebuie să o facem zilnic.