ÎNVĂȚAȚI DE DUHUL SFÂNT

LECTURA I
Omul numai cu firea lui nu acceptă cele ale Duhului lui Dumnezeu; dimpotrivă, omul spiritual judecă toate.
Citire din Scrisoarea întâi a sfântului apostol Paul către Corinteni 2,10b-16
Fraţilor, Duhul cercetează toate, chiar şi profunzimile lui Dumnezeu. 11 De fapt, cine dintre oameni cunoaşte ceea ce este în om, dacă nu duhul omului care este în om? Tot la fel, nimeni nu a cunoscut cele ale lui Dumnezeu în afară de Duhul lui Dumnezeu. 12 Iar noi nu am primit duhul lumii, ci am primit Duhul care este din Dumnezeu, ca să cunoaştem darurile care ne-au fost date de Dumnezeu. 13 Despre acestea vorbim nu în cuvinte învăţate de la înţelepciunea omenească, ci în cuvinte învăţate de la Duh, demonstrând prin cuvintele spirituale realităţile spirituale. 14 Omul numai cu firea lui nu acceptă cele ale Duhului lui Dumnezeu, căci pentru el sunt o nebunie, şi nu le poate cunoaşte, pentru că acestea trebuie să fie judecate în mod spiritual. 15 Dimpotrivă, omul spiritual judecă toate, iar el nu este judecat de nimeni. 16 “Într-adevăr, cine a cunoscut gândirea Domnului, ca să-l înveţe?” Însă noi avem gândirea lui Cristos.
Cuvântul Domnului
PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 144(145),8-9.10-11.12-13ab.13cd-14 (R.: 17a)
R.: Drept este Domnul pe toate căile sale.
8 Domnul este îndurător şi plin de dragoste,
el este îndelung răbdător şi plin de îndurare;
9 Domnul este bun faţă de toţi,
el îşi arată dragostea faţă de orice făptură. R.
10 Să te laude pe tine, Doamne, toate lucrările tale
şi credincioşii tăi să te binecuvânteze;
11 să facă cunoscută gloria domniei tale
şi să vorbească despre puterea ta! R.
12 Credincioşii tăi să facă cunoscute tuturor oamenilor
faptele puterii tale şi gloria plină de strălucire a domniei tale.
13ab Împărăţia ta este împărăţia tuturor veacurilor
şi stăpânirea ta va dăinui din generaţie în generaţie. R.
13cd Domnul este fidel în toate cuvintele sale
şi sfânt în toate lucrările sale.
14 Domnul îi sprijină pe toţi cei care dau să cadă
şi îi ridică pe toţi cei căzuţi. R.
ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE Lc 7,16b
(Aleluia) “Un mare profet s-a ridicat printre noi” şi “Dumnezeu a vizitat poporul său”. (Aleluia)
EVANGHELIA
Ştiu cine eşti: Sfântul lui Dumnezeu.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 4,31-37
În acel timp, Isus a coborât la Cafarnaum – o cetate din Galileea – şi îi învăţa în zilele de sâmbătă, 32 iar ei erau uimiţi de învăţătura lui, deoarece cuvântul lui era spus cu autoritate. 33 Era în sinagogă un om care avea duh de diavol necurat şi striga cu glas puternic: 34 “Ei! Ce ai cu noi, Isuse din Nazaret? Ai venit să ne distrugi? Ştiu cine eşti: Sfântul lui Dumnezeu”. 35 Însă Isus i-a poruncit cu asprime, spunându-i: “Taci şi ieşi din el!” Atunci diavolul l-a trântit în mijloc şi a ieşit din el fără să-i facă vreun rău. 36 I-a cuprins teama pe toţi şi spuneau unii către alţii: “Ce fel de învăţătură este aceasta? El le porunceşte duhurilor necurate cu autoritate şi putere şi ele ies!” 37 Şi vestea despre el s-a răspândit în toată împrejurimea.
Cuvântul Domnului
Doamne Dumnezeule, tu ești suprema autoritate și ești atotputernic. Ești autorul vieții. Învinge forțele răului din această lume și condu toate lucrurile la desăvârșire, conform planului tău dumnezeiesc.
Predica lui Isus în sinagogile din Galileea
Evanghelia de astăzi, care relatează despre exorcismul din sinagoga din Cafarnaum, ne arată că, odată cu venirea lui Isus Cristos, domnia diavolului a luat sfârșit. Aceasta era începutul sfârșitului. Isus a învins ispitele diavolului în pustiu, a inaugurat domnia lui Dumnezeu prin predicarea Evangheliei și, prin această exorcizare, a continuat să distrugă puterile întunericului. Isus predica deseori în sinagogile din Galileea în ziua de Sabat. Pe parcursul celor trei ani de activitate publică, probabil că a făcut acest lucru de peste 100 de ori. Evangheliile ne oferă o mică mostră a predicilor sale. Uneori, ca în Nazaret, el a proclamat că o profeție, cum ar fi fragmentul din cartea lui Isaia despre marele an jubiliar, s-a împlinit în persoana sa. Alteori, ca în discursul despre Pâinea vieții din Evanghelia după Sfântul Ioan, Isus a condus la împlinirea o anume ilustrare din Vechiul Testament. Discursul despre Pâinea vieții proclamă faptul că Isus îl întrece pe Moise și oferă Noua Mană a Euharistiei în locul vechii mane din pustiu. Isus însuși este Pâinea Vieții și oricine mănâncă această pâine va trăi veșnic.
Cât de bine cunosc eu învățătura lui Isus?
Efectul învățăturilor lui Isus
Oamenii se minunau de învățăturile lui Isus, pentru că el nu învăța precum cărturarii și fariseii. Învățătura lui era o noutate care le înflăcăra inimile. Ei simțeau că le dezvăluie mistere ascunse de secole în Lege și în Profeți. Isus nu pălăvrăgea asemenea cărturarilor cu interpretări legaliste ale Legii, ci vorbea despre esența Legii și îi conferea un sens nou.
Inima mea se înflăcărează când aud cuvintele lui Isus?
Învățătura lui Paul
În Scrisoarea către Corinteni, Paul continuă să contrasteze „înțelepciunea lumii” cu înțelepciunea lui Dumnezeu. Duhul Sfânt este cel care ne conduce spre profunzimea cunoașterii lui Dumnezeu. Pe cont propriu, ajungem să cunoaștem foarte puțin. După cum spune Paul: „nimeni nu a cunoscut cele ale lui Dumnezeu în afară de Duhul lui Dumnezeu”.
Prin Botez și Confirmare, am primit darul Duhului Sfânt, care ne permite să cunoaștem lucrurile minunate care ne sunt oferite gratuit de Dumnezeu. Paul înțelege că doctrina și învățătura sa nu se bazează pe spiritul lumii, ci mai degrabă că i-au fost transmise de Duhul lui Dumnezeu. Împuternicit de Duhul Sfânt și folosind un limbaj spiritual, el îi învață pe corinteni despre lucrurile spirituale, cerești. Cei care resping Duhul lui Dumnezeu nu pot înțelege această învățătură. Cu toate acestea, cei care trăiesc în Duh și primesc Cuvântul lui Dumnezeu cu o inimă îngăduitoare, sunt în măsură să analizeze toate lucrurile în această lumină.
Ascult de duhul lumii sau de Duhul lui Dumnezeu?
Doamne Isuse, înflăcărează-mi inima cu cuvintele tale. Consolează-mă tu cu harul tău când sunt tulburat. Liniștește-mă cu pacea ta atunci când neliniștile acestei lumi mă copleșesc.
Când ne lepădăm de omul vechi al păcatului și ne îmbrăcăm cu omul nou al harului, ne conformăm inimile și gândurile cu Cristos. Trebuie să-L imităm pe Cristos și, ca fii ai lui Dumnezeu, să-L iubim pe Tatăl cu toată inima, din tot cugetul și cu întreaga noastră ființă.
Astăzi, în ce mod îl pot imita pe Isus?
Material pregătit după o traducere și adaptare a unui text publicat pe site-ul:
Urmăriți și:
