LECTURA I
Eu merg pe calea întregului pământ. Întăreşte-te şi fii bărbat!
Citire din cartea întâi a Regilor 2,1-4.10-12
S-au apropiat zilele lui David să moară şi i-a dat porunci lui Solomon, fiul său, zicând: “Eu merg pe calea întregului pământ. Întăreşte-te şi fii bărbat! 3 Păzeşte ceea ce este de păzit pentru Domnul Dumnezeul tău, umblând pe căile lui şi păzind hotărârile, poruncile, judecăţile şi învăţăturile lui, după cum este scris în legea lui Moise, ca să reuşeşti în tot ceea ce vei face şi oriunde vei merge! 4 Domnul să împlinească cuvintele pe care mi le-a spus: «Dacă fiii tăi vor ţine căile lor umblând înaintea mea în adevăr, din toată inima lor şi din tot sufletul lor, nu va lipsi om de pe tronul lui Israel. 10 David a adormit cu părinţii lui şi a fost îngropat în cetatea lui David. 11 Zilele cât David a fost rege peste Israel au fost de patruzeci de ani: la Hebron a domnit şapte ani, iar la Ierusalim a domnit treizeci şi trei de ani. 12 Solomon a stat pe scaunul de domnie al lui David, tatăl său, şi stăpânirea lui s-a întărit foarte mult.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
1Cr 29,10.11ab.11c-12a.12bcd (R.: 12b)
R.: Doamne, Dumnezeul nostru, tu eşti stăpân peste toate.

10 Binecuvântat să fii tu,
Doamne Dumnezeul lui Israel, părintele nostru,
din veac şi până-n veac! R.

11ab Căci ale tale sunt, Doamne, mărirea,
puterea, gloria, splendoarea şi lauda.
Pentru că tot ce este în cer şi pe pământ ţie îţi aparţine. R.

11c A ta, Doamne, este împărăţia,
şi tu eşti înălţat peste toate.
12a De la tine vin bogăţia şi gloria. R.

12bcd Tu stăpâneşti peste toate,
în mâna ta sunt tăria şi puterea
şi tu poţi să măreşti şi să dai tărie tuturor. R.

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE Mc 1,15b
(Aleluia) “S-a împlinit timpul şi s-a apropiat împărăţia lui Dumnezeu. Convertiţi-vă şi credeţi în evanghelie”, spune Domnul. (Aleluia)

EVANGHELIA
Prima trimitere a ucenicilor.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 6,7-13
În acel timp, Isus i-a chemat pe cei doisprezece şi a început să-i trimită doi câte doi şi le-a dat putere asupra duhurilor necurate. 8 Le-a poruncit să nu ia nimic pentru drum, decât un toiag: nici pâine, nici desagă, nici bani la cingătoare, 9 dar încălţaţi cu sandale şi: “să nu purtaţi două tunici!” 10 Apoi le-a spus: “Dacă intraţi într-o casă, rămâneţi acolo până când veţi pleca din locul acela, 11 iar dacă nu veţi fi primiţi în vreun loc şi nu vă vor asculta, plecând de acolo, scuturaţi praful de pe picioarele voastre ca mărturie împotriva lor!” 12 Ei au plecat şi au predicat ca oamenii să se convertească. 13 Şi scoteau mulţi diavoli, ungeau cu untdelemn mulţi bolnavi şi-i vindecau.

Cuvântul Domnului

Doamne Dumnezeule, vin astăzi în fața ta, atent față de Cuvântul tău dătător de viață. Mă îndemni să renunț la lucrurile acestei lumi efemere și să privesc către realitățile veșnice. Realitățile acestei lumi nu-mi pot oferi o fericire durabilă. Numai în Tine îmi găsesc fericirea veșnică pe care mi-o doresc și o caut.

David îl instruiește pe Solomon

În prima lectură, regele David îi încredințează testamentul său fiului său Solomon. David îi spune lui Solomon să urmeze poruncile Domnului, așa cum sunt scrise în Legea lui Moise. De asemenea, David îi cere lui Solomon să-i pedepsească pe dușmanii lui David și să-i răsplătească pe susținătorii săi loiali (1Rg 2,5-9). În testamentul său, David amintește de jurământul de legământ pe care Domnul l-a făcut cu privire la faptul că împărăția sa va dăinui pentru totdeauna. Domnul Dumnezeu a promis că, dacă fiii familiei regale a lui David îi vor fi credincioși, ei vor cunoaște binecuvântările alianței. Dacă aveau să fie necredincioși – și mulți dintre ei au fost -, aveau să dezlănțuie blestemele legământului și să fie pedepsiți.

Legea lui Moise și regii lui Israel

Legea lui Moise era foarte clară cu privire la lucrurile pe care regii lui Israel trebuiau să le evite. Printre aceste interdicții se numărau acumularea de mari averi, faptul de a avea nenumărate soții și de a acumula arme de război (Dt 17,16-17). Erau porunci menite să reziste ispitelor dezordonate și dorințelor de posesiuni, plăcere și putere. Deși Solomon a căutat în tinerețe să fie un conducător înțelept, cu timpul, inima lui s-a corupt și a încălcat toate cele trei interdicții din Legea lui Moise (1Rg 10,14-11,13).

Isus, noul David, îi instruiește pe cei Doisprezece

La fel cum David l-a instruit pe Solomon cu privire la felul în care trebuia să domnească, tot așa și Isus, Fiul lui David, i-a instruit pe viitorii păstori ai Bisericii sale cu privire la modul în care trebuiau să guverneze. Isus le-a conferit autoritate celor Doisprezece, iar acest lucru a fost simbolizat prin toiagul pe care fiecare dintre cei Doisprezece trebuie să-l aibă cu ei. Spre deosebire de Solomon, care se baza pe garanția aurului, apostolii trebuie să se deplaseze printre orașele și satele din Galileea fără bani sau hrană și să se bizuie pe providența și grija lui Dumnezeu precum și pe generozitatea celor pe care îi slujeau. Spre deosebire de Solomon, care a început să se închine la dumnezei falși și să construiască sanctuare pentru demoni precum Chemosh și Moloc (2Rg 11,7), cei Doisprezece trebuie să alunge numeroși demoni în cadrul slujirii lor. Spre deosebire de Solomon, care și-a consolidat împărăția adunând care și cai de război, Împărăția lui Dumnezeu pe care o predicau apostolii era una a încrederii în Dumnezeu, a vindecării trupului și a spiritului și a căinței față de păcate. Într-o zi, după Învierea și Înălțarea lui Isus, apostolii aveau să fie trimiși în lumea întreagă și să primească autoritatea de a ierta păcatele în numele lui Isus.

Doamne Isuse, tu ești Regele și Dumnezeul meu. Tu ai cuvintele vieții veșnice. Istoria lui Solomon este tragică. El a avut o inimă înțeleaptă și înțelegătoare în tinerețe, dar la bătrânețe a ajuns să fie nesăbuit. Nu vreau ca viața mea să se termine în mod tragic. Călăuzește-mi inima pentru a te iubi mai mult, în fiecare zi, pentru a evita ispitele acestei lumi și pentru a fi lumină pentru toți cei pe care îi întâlnesc.

De câte ori am cumpărat ceva nou și am aruncat instrucțiunile înainte de a le citi? Uneori suntem nerăbdători să ne punem pe treabă și încercăm să ne descurcăm singuri. Din această cauză, uneori ajungem să greșim sau să folosim greșit ceea ce am cumpărat sau chiar să îl stricăm, făcându-l inutilizabil. În mod similar, indicațiile pe care Dumnezeu ni le oferă prin Cuvântul Său nu trebuie să fie neglijate sau lăsate deoparte. Ele nu sunt porunci arbitrare sau capricii divine care să ne limiteze libertatea. Dimpotrivă, ele reprezintă Calea Iubirii care ne conduce la adevărata fericire și la împlinirea absolută!

 

Ce porunci ale Domnului ignor sau mă chinui să le urmez?

Care sunt poruncile pe care le urmez și ce efect au acestea în viața mea?

 

Material pregătit după o traducere și adaptare a unui text publicat pe site-ul:

www.epriest.com 

Urmăriți și: