INVENȚIE EȘUATĂ

Era odată o familie numeroasă, cu zece copii. Unul dintre ei se numea Augustin. Într-o zi, aflându-se acesta cu prietenul său, Saul, îi spuse:

– Ce părere ai, Saul? Am nouă frați și singurul pe care tata îl pune să facă treburile sunt eu. Tot ceea ce el vrea să i se facă, trebuie să fac eu, mereu eu.

Atunci Saul îi spuse:

– Când te va striga tata, spune-i că Augustin nu este și, astfel, va pune pe altul dintre frații tăi.

Mai târziu, ajungând acasă, tata începu îndată să-l cheme, însă acesta, urmând sfatul prietenului său, îi spuse că Augustin nu este. Tatăl, în schimb, reluă:

– Bine, atunci, vino tu.

Într-o familie în care sunt mai mulți frați este frecvent ca unul să fie cel care să aibă de făcut mai multă treabă. În mod normal, e vorba de cel mai supus și ascultător. Întrucât îi face plăcere să i se poruncească, deoarece nu se plânge, nici nu protestează, se obișnuiește să i se poruncească mai mult decât celorlalți.

Nu este un sistem bun. Cei cărora le vine mai greu să li se poruncească, de asemenea, au mare trebuință de a se obișnui cu și a dobândi această deprindere.

În orice caz, este un rar lucru ca printre diverșii frați să existe vreunul care să nu fie convins că este el cel care plătește întotdeauna oalele sparte… Și, de foarte multe ori, nu este adevărat. La fel se întâmplă în orice grupare: clasă, atelier, birou… Aproape toți au senzația de a fi maltratați.

Trebuie să ajutăm și, mai mult, trebuie să învățăm să vrem să ajutăm.