INVIDIA RIDICOLĂ

Un om a murit, lăsând în urma sa o avere imensă, împărțită între cei doi fii ai săi. Însă amândoi erau lacomi și, în mintea lor bolnavă, s-a cuibărit suspiciunea că celălalt a fost favorizat cu o parte mai mare. După ce au discutat la nesfârșit, fără a ajunge la vreo înțelegere, s-au hotărât să poarte disputa în fața judecătorului din localitate.

Judecătorul a luat act cu mare grijă de toate argumentele pe care amândoi le expuneau, apoi l-a întrebat pe unul dintre ei:

– Tu ai fi capabil să juri că fratele tău a primit ca moștenire o parte mai mare decât a ta?

– Da – răspunse cel întrebat fără să șovăie.

– Iar tu – adresându-se celuilalt frate – ești capabil să juri că și fratele tău a primit o parte mai mare decât a ta?

– Da – răspunse cel interpelat, la fel de categoric.

– Atunci, dacă amândoi sunteți convinși, sentința mea este să vă schimbați între voi respectivele moșteniri.

Iar judecătorul a ordonat executarea imediată a sentinței sale. (Poveste orientală)

A te gândi și a dori ceea ce au ceilalți te împiedică și te face incapabil să te bucuri de ceea ce-ți aparține, de ceea ce ai. Pentru aceasta, invidia ne amărăște cumplit existența.

Invidia este păcatul cel mai absurd și ridicol. Practic, în toate celelalte păcate se caută o satisfacție care ne este interzisă. Cu invidia, ceea ce se caută și se obține este o suferință, de asemenea, interzisă.

Este un păcat care încape doar în inimile rahitice.