IOSIF SAU CERUL GOL

Există o povestioară veche care reflectă în mod clar și grafic puterea de mijlocire a sfântului Iosif înaintea lui Dumnezeu.

Un bătrân, mare devot al sfântului Iosif și, de asemenea, din păcate pentru el, foarte devotat și vinului, moare. Ajungând la poarta raiului, sfântul Petru îi spune că duhnește a alcool și că nu poate intra.

Sfântul Iosif aude dinăuntru discuția dintre sfântul Petru și bătrân și iese să vadă ce se întâmplă. Văzându-l pe acel devot al său, se pune îndată de partea lui. Caută să-l convingă pe sfântul Petru ca să-l lase să intre. Sfântul Petru însă se arată intransigent. El, că nu, sfântul Iosif, că da… La un moment dat, sfântul Iosif se supără și-i spune:

– Dacă nu intră el, plec eu.

– Îmi pare rău – îi spune sfântul Petru. Dacă vrei, du-te, dar el nu poate să intre.

– Bine, atunci mă duc să-mi strâng lucrurile.

Și, spunând aceasta, strigă:

– Maria, cheamă-l pe Fiul tău, că plecăm.

– Cum să plece Maria? spune sfântul Petru descumpănit.

– Cum să nu, doar e soția mea?       

Și, adresându-i-se Fecioarei Maria, sfântul Iosif adaugă:

– Și pentru că ești Regina îngerilor, a apostolilor și a tuturor sfinților, anunță-i să vină să-ți slujească.

Prin urmare, cerul risca să rămână gol.

În fața acestei situații, bătrânul reușește să intre.

Pe sfântul Iosif Dumnezeu a putut să se bazeze după cum a voit. Întotdeauna l-a găsit disponibil și  gata să răspundă cerințelor sale.

Sintonia sa cu Domnul era atât de mare, încât erau  de ajuns niște vise, ca să se înțeleagă.

Este omul de care Isus asculta pe pământ și de care continuă să asculte și în ceruri.

Este o încredințare bună. Devoțiunea către sfântul Iosif este o garanție minunată.