ISPITITORUL

În versiunea Sfântului Matei despre cele patruzeci de zile petrecute de Isus în pustiu, diavolul a primit titlul de ispititor. Sfântul Luca îl numește Diavolul, iar Sfântul Marcu îl numește Satana. Toate cele trei Evanghelii ne spun că unul dintre motivele principale pentru care Isus a mers în pustiu pentru această perioadă de post și rugăciune a fost acela de a se confrunta direct cu ispitele celui rău.

Titlul de ispititor pentru Satana este potrivit, deoarece descrie intenția sa principală cu privire la fiecare dintre noi. Reamintim faptul că Satana, cunoscut și sub numele de Lucifer sau Diavolul, a fost, la momentul creației sale, o ființă bună și frumoasă. Numele său Lucifer semnifică faptul că scopul creației sale a fost acela de a fi purtătorul de lumină al lui Dumnezeu. Ce responsabilitate nobilă și glorioasă!

Diavolul, ca orice alt înger și om, a fost înzestrat cu liber arbitru. El a putut alege fie să-L iubească pe Dumnezeu, să trăiască în comuniune deplină cu voința lui Dumnezeu, fie să respingă această menire sacră, alegându-și propria voință. Știm că a ales cea de-a doua variantă… Rezultatul, așa cum este descris în Cartea Apocalipsului, este că Diavolul și o treime din toate ființele îngerești au ales, în mod liber, să respingă planul lui Dumnezeu cu privire la viața lor. Cu toate acestea, ceea ce este important de înțeles despre aceste ființe îngerești decăzute este că, chiar și în starea lor decăzută, ele își păstrează puterile naturale care le-au fost conferite în momentul creării lor. Printre aceste puteri naturale se numără puterea de sugestie sau de influență asupra noastră. Menirea lor inițială a fost aceea de a ne comunica frumusețea și puterea voinței lui Dumnezeu. Acum, ei își folosesc abilitățile naturale în mod contrar, din cauza mândriei lor.

În afară de Satana, multe alte spirite s-au alăturat misiunii de a fi ispititori ai neamului omenesc. Pe de o parte, Dumnezeu ar fi putut veni cu o soluție împotriva misiunii lor diabolice de a ne ispiti, prin simpla distrugere a acestor îngeri căzuți sau prin lipsirea de abilitățile lor naturale. Dar nu a făcut acest lucru. El le-a oferit acestor ființe puteri naturale și nu le-a retras. În schimb, Dumnezeu a făcut ceva mult mai uimitor. El și-a asumat natura omenească, a asumat inclusiv starea de suferință fizică în pustiu și apoi a îngăduit ca aceste creaturi decăzute să facă tot ce puteau pentru a-L ispiti. Învingând ispitele lor, în special ispitele lui Satana însuși, Isus a conferit naturii umane puterea dumnezeiască de a înfrunta și de a birui orice ispită pe care Diavolul și celelalte spirite decăzute ar putea să o exercite asupra noastră. Tocmai de aceea, este absolut necesar ca în această perioadă să pășim în pustiu împreună cu Domnul pentru a fi întăriți cu puterea Sa și de a învățăm să rezistăm agresiunilor ispititorului.

Reflectați asupra modului uimitor în care Dumnezeu a ales să procedeze cu Satana și cu toți îngerii căzuți. În loc să-i distrugă, i-a învins, dându-ne și fiecăruia dintre noi această putere de a-i învinge. Gândiți-vă la ispitele dumneavoastră. Cu ce anume vă confruntați, iar și iar? Cu ce gânduri vă chinuie duhurile mincinoase care nu caută decât să vă ispitească și să vă distrugă? Nu vă temeți de ispite. Nu vă feriți de ele. Înfruntați-le cu curajul lui Isus, care l-a învins pe Cel Rău, respingând pe rând toate minciunile și ispitele sale.