LECTURA I
Voi l-aţi ucis pe cel care conduce la viaţă, dar Dumnezeu l-a înviat din morţi.
Citire din Faptele Apostolilor 3,11-26
În zilele acelea, întrucât ologul vindecat se ţinea de Petru şi de Ioan, tot poporul, cuprins de uimire, a alergat la ei în porticul numit “al lui Solomon”. 12 Petru, văzând aceasta, s-a adresat poporului: “Bărbaţi israeliţi! De ce vă miraţi de lucrul acesta? De ce vă uitaţi aşa la noi, ca şi cum prin puterea şi cucernicia noastră l-am fi făcut pe acesta să umble? 13 Dumnezeul lui Abraham, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacob, Dumnezeul părinţilor noştri l-a glorificat pe Fiul său Isus pe care voi l-aţi dat în mâinile lui Pilat şi l-aţi renegat înaintea lui, pe când el judecase să-l elibereze. 14 Voi l-aţi renegat pe cel sfânt şi drept şi aţi cerut să vă fie graţiat un om criminal. 15 Voi l-aţi ucis pe cel care conduce la viaţă, dar Dumnezeu l-a înviat din morţi pe acesta căruia noi îi suntem martori. 16 Prin credinţa în numele lui, omul acesta, pe care îl vedeţi şi îl cunoaşteţi, a fost întărit; numele lui Isus şi credinţa în el i-au dat acestuia vindecarea deplină înaintea voastră, a tuturor. 17 Şi acum, fraţilor, ştiu că din neştiinţă aţi făcut aceasta, la fel ca şi conducătorii voştri, 18 dar Dumnezeu a împlinit astfel ceea ce promisese de mai înainte prin gura tuturor profeţilor că Unsul său va suferi. 19 Aşadar, convertiţi-vă şi întoarceţi-vă pentru ca păcatele voastre să fie iertate, 20 ca să vină timpuri de odihnă de la Domnul şi să-l trimită pe cel ce v-a fost hotărât de mai înainte, pe Cristos Isus, 21 pe care cerul trebuie să-l primească până în timpurile restabilirii tuturor lucrurilor despre care a vorbit Dumnezeu prin gura sfinţilor săi profeţi din veşnicie! 22 Căci Moise a spus: «Domnul Dumnezeul vostru va ridica pentru voi, dintre fraţii voştri, un profet ca mine; voi să-l ascultaţi în toate câte vi le va spune! 23 Oricine nu va asculta de acel profet va fi nimicit din popor». 24 Dar şi toţi profeţii, începând de la Samuel şi de la toţi cei care au vorbit, au vestit şi aceste zile. 25 Voi sunteţi fiii profeţilor şi ai alianţei pe care Dumnezeu a încheiat-o cu părinţii voştri când i-a spus lui Abraham: «Prin descendenţa ta vor fi binecuvântate toate familiile pământului». 26 Înviindu-l pe Fiul său, Dumnezeu l-a trimis mai întâi la voi ca să vă binecuvânteze şi fiecare să se întoarcă de la răutăţile sale”.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 8,2a şi 5.6-7.8-9 (R.: 2a)
R.: Doamne, Dumnezeul nostru, cât de minunat este numele tău pe tot pământul!
sau:
Aleluia!

2a Doamne, Dumnezeul nostru,
cât de minunat este numele tău pe tot pământul!
5 Mă întreb: “Ce este omul, că te gândeşti la el,
sau fiul omului, că-l iei în seamă?” R.

6 L-ai făcut cu puţin mai mic decât pe îngeri,
l-ai încununat cu cinste şi măreţie.
7 L-ai făcut să stăpânească lucrările mâinilor tale,
toate le-ai pus la picioarele lui. R.

8 Oile şi boii laolaltă,
precum şi animalele câmpului,
9 păsările cerului şi peştii mării,
tot ce străbate căile apelor. R.

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE Ps 117(118),24
(Aleluia) Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul, să ne bucurăm şi să ne veselim în ea! (Aleluia)

EVANGHELIA
Aşa este scris: Cristos trebuia să sufere şi să învie din morţi a treia zi.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 24,35-48
În acel timp, discipolii le-au povestit cele de pe drum şi cum a fost recunoscut de ei la frângerea pâinii. 36 Pe când vorbeau ei acestea, Isus a stat în mijlocul lor şi le-a spus: “Pace vouă!” 37 Speriaţi şi cuprinşi de teamă, credeau că văd un duh, 38 dar el le-a spus: “De ce v-aţi tulburat şi de ce se ridică aceste gânduri în inima voastră? 39 Priviţi mâinile şi picioarele mele, căci eu sunt! Pipăiţi-mă şi vedeţi: duhul nu are carne şi oase cum mă vedeţi pe mine că am!” 40 Şi, spunând acestea, le-a arătat mâinile şi picioarele. 41 Însă pentru că ei, de bucurie, încă nu credeau şi se mirau, Isus le-a spus: “Aveţi aici ceva de mâncare?” 42 Ei i-au dat o bucată de peşte fript. 43 Şi luând-o, a mâncat-o înaintea lor. 44 Apoi le-a spus: “Acestea sunt cuvintele pe care vi le-am spus când încă eram cu voi; că trebuie să se împlinească toate cele scrise despre mine în Legea lui Moise, în Profeţi şi în Psalmi”. 45 Atunci le-a deschis mintea ca să înţeleagă Scripturile 46 şi le-a spus: “Aşa este scris: Cristos trebuia să sufere şi să învie din morţi a treia zi 47 şi să fie predicată convertirea în numele lui spre iertarea păcatelor la toate neamurile. Începând din Ierusalim, 48 voi veţi fi martorii acestor lucruri”.

Cuvântul Domnului

Doamne Dumnezeule, luminează-mi mintea pentru a înțelege Cuvântul tău dătător de viață. Ajută-mă să parcurg calea Crucii, să sufăr împreună cu Cristos și să învii împreună cu el pentru slava cerească.

Cristos, înviat, le-a luminat mintea

În Evanghelia după Sfântul Luca, Isus apare ucenicilor la Ierusalim. El mănâncă o bucată de pește în prezența lor pentru a dovedi că nu este o fantomă. Așa cum le-a deschis mințile celor doi ucenici pe drumul spre Emaus, tot așa le-a deschis și discipolilor mintea pentru a înțelege modul în care împlinește Scripturile. Scriptura aștepta cu nerăbdare ziua în care Slujitorul Domnului avea să sufere pentru păcatele oamenilor și să fie glorificat de Dumnezeu, după ce avea să învețe ascultarea. Prin pătimirea sa, Isus, Slujitorul Domnului, a curățat păcatele oamenilor și, prin apostolii săi, răspândește mesajul său plin de îndurare până la marginile pământului.

Martori ai lui Isus

Prima lectură ne anunță că, după ce au primit Duhul Sfânt, apostolii au primit și puterea de a fi martori ai lui Isus. Ieri, am auzit despre viața lor de rugăciune și despre slujirea oferită celor suferinzi. Astăzi, Petru oferă explicații cu privire la vindecarea omului infirm. Petru subliniază că el nu este decât un instrument al lui Dumnezeu, deoarece Dumnezeu este cel care vindecă, cu adevărat. Același Dumnezeu, care s-a revelat lui Moise ca Dumnezeul lui Abraham, Isaac și Iacob, continuă să acționeze în ei prin Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu. „Vindecarea este un semn că Dumnezeu l-a glorificat pe Isus” (Kurz, Faptele apostolilor, pag. 72). Omenirea a fost răscumpărată prin puterea numelui lui Isus. Credința în numele lui a readus omul la sănătatea adevărată. „Această afirmație subliniază importanța credinței în Isus pentru a fi vindecat” (Kurz, Faptele apostolilor, pag. 73). Numele Domnului este preamărit în Psalmul de astăzi. Dumnezeu este lăudat pentru că se îngrijește de oameni și îi încununează cu slavă și cinste.

Respingerea sau acceptarea lui Isus

Petru recunoaște că oamenii au fost ignoranți atunci când l-au răstignit pe Isus, dar că nu mai pot pretinde că sunt ignoranți: „Rămâne o mai mare vinovăție pentru cei care continuă să îl respingă pe Isus, după ce au auzit mărturia apostolică că a Domnul a înviat din morți” (Kurz, Faptele apostolilor, pag. 73). Moartea lui Isus pe Cruce nu a fost o dovadă a faptului că a fost blestemat de Dumnezeu (Dt 21,23), ci că era parte din planul lui Dumnezeu ca Isus să sufere și să preia de bunăvoie asupra sa blestemul pe care omenirea l-a moștenit de la Adam. „Nu poate exista nicio îndoială că Isus este Mesia cel prezis de profeți (cf. Fap 3,20), deoarece apostolii au fost martori la Învierea și Înălțarea sa, așa cum reprezentanții poporului au fost martori și la vindecarea infirmului” (Pimentel, Martorii lui Mesia, pag. 57). Petru își încheie predica cu un apel la convertire și cu promisiunea că păcatele vor fi iertate. Isus este Profet, asemenea lui Moise, poporul nu îl poate respinge (Dt 18,15-20) și trebuie să i se supună. Cei care îl acceptă pe Isus devin parte a Noului Popor al lui Dumnezeu (Kurz, Faptele apostolilor, pag. 75) și beneficiarii promisiunilor Legământului lui Dumnezeu încheiat cu Abraham.

Doamne Isuse, tu ești Mântuitorul meu. Continui să acționezi prin Duhul tău și prin discipolii tăi, atrăgând toate popoarele în marea familie a lui Dumnezeu. Fă-mă să înțeleg că pot participa la această lucrare și îi pot conduce și pe alții la comuniunea cu tine.

Cum pot deveni un adevărat martor al lui Isus și al învierii Sale?

Ar trebui să petrec mai mult timp meditând Cuvântul lui Dumnezeu în rugăciune? Trebuie să elimin vreun obicei păcătos pentru a putea deveni un exemplu bun pentru ceilalți?

Material pregătit după o traducere și adaptare a unui text publicat pe site-ul:

www.epriest.com 

Urmăriți și: